Back to basics

Vara asta a fost un carusel în privinţă slăbitului. De fiecare dată când începeam un plan alimentar, după 3-4 zile ieşea la suprafaţă o răceală urâtă care mă întorcea înapoi de unde am plecat. Şi după câteva încercări eşuate mi-am dat seama că ori mănânc prea puţine calorii, ori nu mi se potiveşte abordarea, dar e clar că îmi scade imunitatea imediat ce schimb alimentaţia.

Pentru un om ca mine care are simţul mâncatului totaaaaaal distorsionat, e un subiect foarte-foarte delicat: nici nu pot renunţa la a avea grijă ce mănânc, nici nu pot trăi multă vreme cu restricţii foarte mari. Problema e că oricare variantă o aleg, tot ajung să mă gândesc la mâncare toată ziua - dacă nu am restricţii, mănânc des şi dau iama în toate de fiecare dată când am cea mai mica senzaţie de foame (uneori capul meu traduce greşit, defapt e poftă sau anxietate) - saaaau dacă am o dietă restrictivă, atunci visez savarine şi banane coapte în continuu.

De ce m-am îngrăşat? Pentru că am mâncat de toate sau pentru că am mâncat haotic-de-10-ori-pe-zi de toate? M-am îngrăşat între Crăciun şi Revelion sau între Revelion şi Crăciun? M-am îngrăşat de la pireu cu şniţel sau de la gustările dese şi super calorice dintre mese?

Aşa că acum încerc ceva nou. E pe termen lung, like pe viaţă. Am observat câţiva oameni în jurul meu, care au un obicei foarte ciudat şi total străin de mine: mănâncă 3 mese pe zi. Adică se pun la masă cu foamea în ei şi mănâncă, savurează, nu fac mofturi, nu au pretenţii, nu calculează calorii, nu evita pâinea, nu mănâncă gustări între mese, nu se gândesc la mâncare între mese, nu-şi rezolvă supărările cu ciocolată. Adică nişte oameni ciudaţi :) care mănâncă ca să trăiască şi savurează aceste 3 mese pe zi. Pentru cineva ca mine care a confundat mâncarea ani de zile cu un panaceu universal pentru dureri sufleteşti, a mânca 3 mese pe zi, în scop de hrănire şi savurare e ceva INEDIT :)

Aşa că ăsta e noul meu plan alimentar şi "educaţional" care mă ajută să nu mai calculez calorii, să nu mă gândesc la mâncare în continuu, să nu îmi fie foame în continuu (pentru că mănânc cât îmi trebuie la o masă!), să stau liniştită la gândul că peste câteva ore voi mânca din nou cât am nevoie, fără să am mâncăruri "interzise": să mănânc bine de 3 ori pe zi.

Ce înseamnă să mănânc bine? Proteine, legume, carbohidraţi (adică mâncare normală, de oameni normali) şi dacă simt nevoia la final un desert format din ceva dulce - fructe, ciocolată, dulceaţă, orice îmi place.

Între mese beau apă, cafea, ceai. 

Nu ştiu daca voi slăbi, dar cel puţin nu o să mai fiu obsedată de mâncare în continuu.


Revin cu observaţii după o lună, acum am abia vreo 5 zile la activ cu această metodă "inedită" :) 

Comentarii

  1. Daca ai timp incearca sa alergi undeva in natura, la incaput atat cat poti, apoi din ce in ce mai mult. Te vei simti extraordinar. Cat despre mancare, incearca sa nu mai cumperi dulciuri si alte tentatii, cumpara fix ce crezi ca este sanatos pentru tine. Spor...de la cineva care incearca sa sa se lase de mancatul compulsiv:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Succes, Diana! Vei reusi, nu ma indoiesc de asta!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu