17 noiembrie 2018

Ce e rău şi ce e bine

E minunat cum noile înțelesuri pe care le dobândim crează haos la început, dar încet încet piesele de puzzle se așează la locul lor și după aaaaani de zile ni se relevă o realitate diferită și tot mai clară asupra a ceea ce am trăit...

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.


Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

fragmente din Glossă, M. Eminescu

28 octombrie 2018

Despre identitate

Am mai scris pe tema identităţii şi a plagiatului în domeniul artistic, dar anul acesta am ajuns la o nouă înţelegere asupra temei. Ştiu că sunt câţiva artişti şi artizani care îmi urmăresc munca aici şi pe FB, probabil ei vor rezona cel mai mult cu rândurile mele.

Cei ce copiază de la alţii ca şi mod de „creaţie”, ratează o mare şansă să se descopere pe ei înşişi... ei nu cred că deţin înăuntrul lor ceva suficient de valoros să ofere lumii, aşa că împrumută ideile pe care le văd în altă parte. Nu îmi fură mie identitatea (cum credeam, zburlită, mai demult), ei îşi fură lor însuşi identitatea. Se privează de şansa de a decoperi cine sunt ei înşişi, se privează de procesul acesta fluid de descoperire şi transformare, preferând să fie altcineva - căci e un loc SAFE – dar să afli cine eşti, ăsta e cel mai minat teren pe care ai călcat vreodată...

A deveni tu însuţi este un proces şi în acest proces este important ce alegeri faci, ca să nu ajungi să te trădezi.


26 octombrie 2018

Pojghiţa controlului

Acum câteva zile îmi vizitez o prietenă din blocul vecin, cu o plasă plină de jumătate de dovleac gigant. Ne întindem la o fetească neagră  şi aromată, în timp ce în cuptor se coace ludăul (welcome to Transylvania). Majoritatea discuţiilor cu prietena mea sunt la limita dintre filosofie-psihologie-transcendenţă-revelaţie... Scormonim sufletul în căutarea măştilor şi împărtăşim unelte şi experienţe de viaţă pentru a deveni mai aproape de ceea ce am fost creaţi să fim.
Sunt foarte tari întâlnirile noastre, ca vinul din pahare. Şi aşa am reuşit să mă pilesc. Eram lucidă, doar că îmi dispăruse pojghiţa aceea de control pe care o duc mereu cu mine, care mă cocoşează şi mă ţine în tensiune, motivul pentru care muştarul meu sare uşor când vine vorba de parenting. O coardă întinsă mereu la maxim plezneşte repede.
E fain să te dezbraci de haina controlului (a se citi controlatului situaţiilor şi a persoanelor din jur)... să nu mai simţi că echilibrul lumii atârnă de faptul că lucrurile trebuie să se întâmple musai după cum te aştepţi. Fără pojghiţa controlatului poţi lăsa viaţa să curgă în timp ce îţi păstrezi raţionalul şi mai păstrezi încă ceva: SIMŢUL PROPORŢIILOR... nu te mai stresezi pentru lucruri mărunte, pentru comportamentul iraţional al unui copil de 3 ani, pentru lucruri care nu ţin de tine, poţi jongla cu ritmul vieţii fără să te abaţi de la structura ei, poţi neutraliza conflicte fără sens şi chiar să le eviţi din start, ţi se reduce anxietatea şi poate chiar ajungi să te bucuri de viaţa asta ?!?!?!?! etc...
Staţi liniştiţi, dragi mei cei 3 cititori ai blogului :))) nu o să mă apuc de băut, nu mi se pare o soluţie pe termen lung. Dar mi se pare iminent să îmi fac un ritual de dimineaţă care să mă ajute să ţin departe pojghiţa de-a lungul zilei. Sau să fiu mereu în contact cu ce mi se întâmplă şi să descopăr la timp când încep să intru în starea de controlator? Chiar aş fi curioasă care e cel mai mare duşman al controlului... să fie chiar faptul că l-am desconspirat şi astfel şi-a pierdut puterea? We shall see...

Poză făcută de Ian

19 octombrie 2018

Firea necomplicată a credinţei

Pagină din "Chiar m-am întors de la Athos?" de Dan. C. Mihăilescu
Abia aştept să îmi ajungă azi prin curier o carte pe care mi-o doresc de multă vreme: "Terapeutica bolilor spirituale" de Jean-Claude Larchet. O aveam în format pdf, dar nu pot citi pe laptop o carte de 700 de pagini. Am vrut să mi-o printez, dar costă mai mult decât cartea în original, aşa că mi-am făcut un cadou de toamnă, să mă ţină tot sezonul ăsta rece :)

Am scos un citat din pdf-ul ce-l aveam, îl scriu aici, poate o fi de folos cuiva:
<<Nemaivăzând energiile dumnezeieşti din creaturi, care le definesc adevărata lor natură, omul căzut nu mai are o percepţie a lor corectă, obiectivă, adica conformă realităţii lor şi adecvată la ceea ce sunt în chip adevărat. "Aproape tot din ceea ce privim, noi vedem altfel decât este", constată Sfântul Ambrozie. Omul vede făpturile în funcţie de dorinţele sale pătimaşe, le situează, le ordonează, le dă sens şi valoare în funcţie de patimile sale. Urmează că percepţia devine subiectivă şi schimbătoare, de vreme ce ea nu se mai potiveşte cu realitatea însăşi a obiectelor, ci este o proiecţie a conştiinţei decăzute a fiecărui om, schimbându-se după felul, mulţimea şi măsura dorinţelor sale pătimaşe. Faptul că, în ciuda acestor diferenţe, putem spune că, în mare, toţi oamenii percep realitatea aproape în acelaşi fel, nu înseamnă deloc că percepţia lor este una obiectivă, ci arată simpla potrivire a unor subiectivităţi părtaşe la o aceeaşi cădere şi faptul că deformările suferite de facultatea perceptivă a urmaşilor lui Adam sunt fundamental aceleaşi.>>

9 octombrie 2018

Inima curată

"Inima noastră devine curată când ea este foarte bine străjuită de minte, de o minte care are înţelesurile corecte şi înţelesurile curăţite."
Simona Ciobanu, fragment din interviul "Blândeţe verus Fermitate" în emisiunea realizată de Diana Parizianu la Radio Trinitas

3 octombrie 2018

Voi plânge mult ori voi ierta?

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

Lucian Blaga


Voi plânge mult ori voi ierta...