16 septembrie 2018

Despre slăbit

Nu degeaba am făcut etichetă specială "SLĂBIRE", adică chiar e un subiect care îmi ocupă mulţi rami din cap. Numai anul acesta am încercat câteva metode, darămite anii trecuţi. Problema e ca orice aş face nu mă pot ţine pe termen lung. Cumva ăsta e scopul meu. Să găsesc o metodă de slăbire şi menţinere pe termen lung. Ceva care să îmi dea energie şi tonus, să mă hrănească şi să ajung în timp să nu mă mai gândesc la mâncare aşa de mult.

Am ajuns în punctul în care efectiv, după atâtea încercări, nu mai cred că pot reuşi să slăbesc. Şi totuşi, în pesimismul meu, eu tot mai ÎNCERC. Sunt o ciudată din punctul ăsta de vedere. De ce continui să încerc dacă am eşec după eşec? Din 2 motive:
1. Comparând cu anul trecut, mănânc mult mai multe legume, fructe şi în general un pic mai sănătos, deci toate încercările eşuate le pot contabiliza uşor la categoria: ANTRENAMENT. Că nu voi lua medalia de aur la Olimpiadă, asta am înţeles de mult. Dar dacă îs mai "rapidă" cu 30 de secunde faţă de anul trecut, atunci se numeşte că am făcut progres. Poate că la mine păşii sunt MIIIIIIICI FOAAAAAAAARTE MIIIIIIIICI, poate că aşa funcţionez eu.
 2. Încă mai am entuziasmul şi credinţa că "de data asta". Deşi raţional nu cred (experienţa mi-a demonstrat că nu sunt în stare) e ceva în sufletul meu care zice: ăsta e răspunsul, de data asta o să reuşeşti! :)))) 

Am urmărit multă vreme video-urile şcolii de slăbit, în special cele despre fructe, combinarea alimentelor, ce să mănânci la cină şi acum încerc să aplic ce am aflat. Anul trecut nu eram în stare să mănânc fructe dimineaţa, acum pot şi îmi cade bine, nu mai am foamea aia nebună toată ziua, deci încercările aşa-zis eşuate au dat roade aici!

Eu sunt exemplul cel mai grăitor pentru citatul lui dr. John Berardi: 

Doing things badly is a necessary precursor to doing them well.
So, answer honestly:
Can my ego take it? Can I be okay with sucking at something for an uncomfortably long time before there's a chance I'll be good?

Or will I just hide behind cynicism, skepticism, tantrums, distractions, or simply "that's the way I've always done it and I turned out fine"?
 
Acetea fiind spuse, iată ce încerc acum:
mic dejun: fructe de câte ori simt nevoia până la prânz şi uneori mai adaug şi 1-2 linguri de nuci/seminţe hidratate 
prânz: legume + proteine SAU legume + carbohidraţi complecşi (cartofi, pâine integrală, orez), ideea e să nu combin carbohidraţii complecşi cu proteinele
cină: un sălătoi sau un suc mare de legume

E într-un fel umillitor să continui să scriu aici altă şi altă metodă de slăbire pe care o încerc, după care urmează mereu dezumflarea odată cu eşecul... Şi totuşi, eu încerc să privesc din perspectiva unui jurnal de bord, din perspectiva încercării-eşuării-încercării... cumva aşa e viaţa... nu ştiu... Întrebarea lui Berardi e esenţială pentru mine: Can I be okay with sucking at something for an uncomfortably long time before there's a chance I'll be good? 
 
 

3 septembrie 2018

Deşteaptă-te şi priveşte

"[...] creştin nu cumva proaspăt cocoloşit în credinţă de frică şi din nevoia de cuib, de bârlog, de adăpost, deşteaptă-te şi priveşte unde te-ai băgat; la umbra crucii, a unei unelte de tortură de pe care şuroieşte sângele [...] ."

"Imposibilul.
Acesta ni se cere."

"Crezând numai pe jumătate, ori pe sfert, ori şi mai puţin, aproape deloc, dar atât de nenorocit încât, nenorocirea însăşi substituindu-se credinţei, m-am încredinţat. Fără de ruşine. Nu mi-a fost ruşine să mă rog. Poate că de aceea am şi fost ascultat."

Jurnalul Fericirii - Nicolae Steinhardt


După ce mă întorc din concediu aş vrea să mă adun şi să detaliez ce vreau să spun prin citatele de mai sus.

22 august 2018

Back to basics

Vara asta a fost un carusel în privinţă slăbitului. De fiecare dată când începeam un plan alimentar, după 3-4 zile ieşea la suprafaţă o răceală urâtă care mă întorcea înapoi de unde am plecat. Şi după câteva încercări eşuate mi-am dat seama că ori mănânc prea puţine calorii, ori nu mi se potiveşte abordarea, dar e clar că îmi scade imunitatea imediat ce schimb alimentaţia.

Pentru un om ca mine care are simţul mâncatului totaaaaaal distorsionat, e un subiect foarte-foarte delicat: nici nu pot renunţa la a avea grijă ce mănânc, nici nu pot trăi multă vreme cu restricţii foarte mari. Problema e că oricare variantă o aleg, tot ajung să mă gândesc la mâncare toată ziua - dacă nu am restricţii, mănânc des şi dau iama în toate de fiecare dată când am cea mai mica senzaţie de foame (uneori capul meu traduce greşit, defapt e poftă sau anxietate) - saaaau dacă am o dietă restrictivă, atunci visez savarine şi banane coapte în continuu.

De ce m-am îngrăşat? Pentru că am mâncat de toate sau pentru că am mâncat haotic-de-10-ori-pe-zi de toate? M-am îngrăşat între Crăciun şi Revelion sau între Revelion şi Crăciun? M-am îngrăşat de la pireu cu şniţel sau de la gustările dese şi super calorice dintre mese?

Aşa că acum încerc ceva nou. E pe termen lung, like pe viaţă. Am observat câţiva oameni în jurul meu, care au un obicei foarte ciudat şi total străin de mine: mănâncă 3 mese pe zi. Adică se pun la masă cu foamea în ei şi mănâncă, savurează, nu fac mofturi, nu au pretenţii, nu calculează calorii, nu evita pâinea, nu mănâncă gustări între mese, nu se gândesc la mâncare între mese, nu-şi rezolvă supărările cu ciocolată. Adică nişte oameni ciudaţi :) care mănâncă ca să trăiască şi savurează aceste 3 mese pe zi. Pentru cineva ca mine care a confundat mâncarea ani de zile cu un panaceu universal pentru dureri sufleteşti, a mânca 3 mese pe zi, în scop de hrănire şi savurare e ceva INEDIT :)

Aşa că ăsta e noul meu plan alimentar şi "educaţional" care mă ajută să nu mai calculez calorii, să nu mă gândesc la mâncare în continuu, să nu îmi fie foame în continuu (pentru că mănânc cât îmi trebuie la o masă!), să stau liniştită la gândul că peste câteva ore voi mânca din nou cât am nevoie, fără să am mâncăruri "interzise": să mănânc bine de 3 ori pe zi.

Ce înseamnă să mănânc bine? Proteine, legume, carbohidraţi (adică mâncare normală, de oameni normali) şi dacă simt nevoia la final un desert format din ceva dulce - fructe, ciocolată, dulceaţă, orice îmi place.

Între mese beau apă, cafea, ceai. 

Nu ştiu daca voi slăbi, dar cel puţin nu o să mai fiu obsedată de mâncare în continuu.


Revin cu observaţii după o lună, acum am abia vreo 5 zile la activ cu această metodă "inedită" :) 

21 august 2018

14 august 2018

gânduri despre viaţă

http://de-dimineata.soldigo.com

Colierul e rezultatul unei comenzi care mi-a mers exact la suflet. E genul de clientă care îmi cunoaşte munca de ani de zile şi îmi dă suficiente detalii referitor la ce are nevoie, dar îmi lasă în acelaşi timp toată libertatea de a decide asupra creaţiei.

Viitoarea mireasă a vrut să poarte la cununie un colier în care să ia amintirea zilei când a fost cerută de soţie într-un lan de lavandă... Am făcut 2 teste pe bile şi abia a treia încercare a fost cu succes :) Ghirlande de flori - lavandă, coada şoricelului şi cicoare- împletite cu broderie pe bile albe...

Mi-a plăcut să lucrez - creaţia mă unge la suflet, mă împlineşte şi îmi dă o bucurie deosebită... colierul îmi răspunde înapoi ca un ecou: e bine... e bine... Seamănă a aprobare de a trăi, a încurajare pe drum. Îmi echilibrează tendinţele rigide şi încordarea.

Visez să ajung şi eu un om armonios şi creaţia e una din fântânile prin care sap în adânc spre echilibru. Recunosc, când mă uit în jur mi se pare ca am rămas în urmă cu trăitul vieţii şi pun presiune pe mine să fiu şi eu în rând cu cei ce par atât de fericiţi prin vecini. Dacă m-aş elibera de presiune... ce explozie solară ar putea deveni viaţa mea... să îmi aprob clipa, să simt prezentul, să îmi îndrept spatele şi să mă relaxez - nu e nevoie să caut atât de asiduu, nu e nevoie să recuperez mai mult decât se poate în mod natural, sunt bine, sunt ok, pot s-o iau înceeet-înceeet... să nu vând prezentul pentru o proiecţie în viitor...

Recunoştinţa mi-ar putea aduce ceea ce-mi doresc: să văd ce am, să văd cât am reuşit să înţeleg în ultimii ani. Recunoştinţa mă va echilibra şi mă va aduce în prezent mereu şi mereu.