Reset

Am avut câteva săptămâni bune, cu mâncat sănătos şi aşa cum mi-am propus (salate din multe legume raw + proteină), după care nu mai ştiu ce s-a întâmplat (viaţa?!) şi am revenit la mâncatul la întâmplare. Mi-a scăzut energia din nou şi sunt iar în punctul zero.

Dar mă apuc din nou de aceiaşi Dietă Diana. De ce? Pentru că e singurul plan care mă energizează în timp ce mânânc mai puţin ca de obicei şi simt că mă hrănesc cu adevărat. Şi e singurul program în care nu am pofte nebune de dulciuri sau să mă apuce vreo foame nebună între mese.

De ce am deraiat? Pentru că deşi e super simplu să faci salate crude, totuşi, trebuie să mergi la aprozar, să cumperi legumele, să le speli, sa le cureţi şi să le tai. Undeva în procesul ăsta m-am lenevit (sunt expertă) şi bulgărele s-a pornit la vale şi iată-mă-s de unde am plecat. Aparent. Îs totuşi mai deşteaptă cu o greşeală. Şi mai bogată în experienţă... zise ea şi se mângâie pe cap. Cineva trebuie să mă aline şi acuma îs eu la rând.

Aşa că o iau de la capăt, de mâine reîncep opraţiunea SZALATTA!  

Comentarii