THE SHIFT

După cum zice Aurel Tămaş în cântarea lui: "Când eram mai mic nu știam nimic și trăiam în lume mult mai fericit..." :-) Aș putea parafraza: "Când eram mai mic nu știam nimic, dar am găsit un subterfugiu care să mă facă aparent fericit..."

Eram la grădiniță și îmi aduc aminte cât de lăudată era o colega de-a mea pentru desenele pe care le făcea. Erau mereu postate pe afișier și în special îmi aduc aminte cum desenase o mămică într-o rochie lungă, mov, cum împingea un cărucior. Eram absolut fermecată de abilitățile ei. Și în acel moment, mi-l aduc aminte perfect, pe coridorul întunecos al grădiniței, am decis că voi începe să desenez și eu frumos... Și astfel o să fiu apreciată (ceea ce în căpșorul meu de copil era egal cu iubirea). Aşa, mi-am cultivat asiduu această latură, fără să îi prind neapărat subtiltățile, fără să fiu cu adevărat înzestrată spre artă. Pentru asta, înțeleg eu acum, e nevoie să ai un simț fin și curat, să fii cumva vulnerabil în mod voluntar. Ori eu începeam să desenez frumos, dar eram total opusul unui artist - eram închisă emoțional. Ca să nu mai simt durere. Așa cum zice Madonna în melodia "Frozen" - "You're frozen when your heart's not open". E doar un mecanism de apărare. Cum să creezi din starea asta? Nu se poate. Ca să poată intra inspirația și bucuria, trecuie să deschizi aceiași ușa pe care intră și durerea.

Am avut momente răzlețe de deschidere a inimii în care am reușit să transform durerea în artă, dar asta destul de târziu, pe la finalul liceului, prin facultate.



Ca să rezum totul în cuvinte simple, o mare parte din timp desenam pentru a impresiona și foarte puțin din timp desenam cu adevărat. Dar ce nu am înțeles eu, e că deși am fost apreciată pentru ce făceam, niciodată nu am simțit că sunt iubită. Dar când nu ai nimic altceva, aprecierea poate fi un sentiment care te menține pe linia de plutire. Te menține într-o stare de supraviețuire emoțională aproape demnă...

Când m-am întors spre credință (pe la 27 de ani) am avut revelația fraudei pe care o trăiam. A fost sfâșietor, mi se lua și surogatul meu de iubire. Desenam și cream podoabe pentru un strop de ceva imaginar, care nu-mi umplea inima.

Cream ca să primesc, dar nu mi se împlinea aşteptarea.

"Arta trebuie să odihnească şi să vindece contrarietăţile interioare ale omului. Aceste contrarietăţi derivă din însuşi destinul lui şi din tragedia lui. Arta are şi această misiune terapeutică..." C. Brâncuşi

Apoi am citit undeva, poate tot la Brâncuşi, că a face artă înseamnă a dărui şi am meditat multă vreme la asta, simţind o luminiţă salvatoare, dar nu înţelegeam "care-i treaba". Şi Steinhardt zicea "dăruind vei dobândi" şi mi-am stors creierii şi tot n-am desluşit. Apoi am citit pe internet povestea unui erou care spunea: "I exist not to be loved and admired, but to love and act. It is not the duty of those around me to love me. Rather, it is my duty to be concerned about the world, about man." Janusz Korczak


...şi părintele Ioachim
"Și, desigur, cea mai importantă schimbare pe care noi o putem face, constă în faptul că trebuie să încetăm să ne facem pe noi înșine centrul vieții noastre și să îi socotim așa pe Dumnezeu și pe apropele. Așadar, țelul pocăinței este să ieși din limitele sinelui tău."

"De voi depinde ce alegeți. De voi depinde dacă vreți să trăiți ca și cum ați fi înconjurate de nori de furtună sau dacă vreți ca soarele să vă lumineze calea către Dumnezeu. Alegerea noastră nu ne schimbă starea fizică, dar modifică lumea noastră duhovnicească."

...şi cuvintele Mântuitorului: "Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii."   (Matei 7, 12)

Mă simt pregătită să încep să dau. Să dau pentru ca să aduc bucurie. Un fel de întrecere cu mine însămi şi cu lumea: câtă bucurie pot să dau? aş putea şi mai multă? Toate abilităţile mele să conveargă spre asta: cât adevăr, câtă autenticitate şi câtă bucurie pot să aduc celor din jur prin creaţia pe care o fac?

Vreau să fac trecerea de la cerşetoare la boieroaică 😎
Şi trăiam în lume mult mai fericit,
https://Versuri.ro/w/4ko1

Comentarii

  1. Foarte frumos lucrezi!

    Nimic nu este întâmplător! Tot ceea ce facem sunt trepte care ne ajută să ne ridicăm, chiar dacă nu putem conștientiza asta pe moment.

    Când eram mică învățam la limba engleză cu mare drag. Mama nu avea bani și de pregătiri suplimentare, așa că singurică mi-am pus engleza la punct cu ajutorul cărților împrumutate de la bibliotecă. Anii au trecut, nu m-am înscris la Litere, dar engleza pe care am reușit să o asimilez mi-a adus o p
    ine într-un moment în care nu aveam job.

    RăspundețiȘtergere
  2. Spor în tot ce faci! Ești foarte talentată. Te apreciez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Laura! Mulţumesc şi pentru povestioara pe care ai împărtăşit-o :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu