2 ianuarie 2019

câteva teme pentru 2019

Câteva teme care mi-s nelămurite în cap şi în inimă, dar îmi doresc cu ardoare să le găsesc răspunsul în 2019. Ele sunt defapt interconectate şi îmi arată clar zona mea de boală. Dacă mie nu mi-s lămurite, atunci exact în zona asta o să greşesc altora şi o să mi se "greşească" şi mie.

- "a face o faptă bună pentru cineva" versus "a menţine/întreţine comportamentul defectuos al cuiva" pe principiul: We cripple people who are capable of walking because we choose to carry them. ~Christie Williams - unde e nevoia reală de ajutor şi unde e complacere în neputinţă?

- de ce îmi doresc să salvez pe ceilalţi? de ce am acest instinct bolnav de a salva înainte chiar de a mi se cere ajutorul? de ce atunci când cineva îmi povesteşte problemele primul instinct e să arăt, să explic, să conving ce are de făcut ca să nu mai aibă probleme... de ce nu dau voie oamenilor să îşi găsească drumul singuri? de ce nu aştept să mi se ceară ajutorul şi cu grijă mare să îmi dau propria părere cu disclaimer de fiecare dată - "asta e doar părerea mea, eu aşa aş face, poate ţie nu ţi se potriveşte..."

- de ce mi-e frică să spun NU tocmai acelor persoane cărora trebuie să le spun NU. De ce oamenilor de treabă, înţelegători, care nu abuzează, e uşor să le spui NU atunci când nu poţi sau nu doreşti să faci ceva, iar celor manipulatori şi răzbunători e greu să spui NU. Răspunsul e în întrebare - mi-e frică să spun NU de frica consecinţelor, de frica reacţiei celuilalt la NU-ul meu. Deci întrebarea iniţială se transformă în: "o să am curajul de a spune NU în faţa celor care nu acceptă NU?" pam-pam! aici e vorba despre laşitate versus curaj, clar... Până când cel care abuzeză nu acceptă că există NU, trebuie să continui să îi spun NU. Abia când îmi da libertatea de a alege, fără resentimente, abia atunci putem intra într-o relaţie sănătoasă în care pot discerne când DA e DA şi NU e NU. Până atunci o voi da cu NU înainte!

- tot în legătură cu neacceptarea unui NU - când celălalt te face să te simţi vinovat că îndrăzneşti să îl refuzi, atunci ştii că a intrat în zona de "obişnuinţă obraznică", zonă din care ipochimenul trebuie scos ţinând în continuare pe NU în braţe!

- Dacă toate de mai sus sunt greşite şi vreodată o să înţeleg diferit lucrurile, accept să îmi schimb gândirea, dar până am altă perspectivă asupra lucrurilor, ceea ce am scris mai sus cred că e un prim pas spre sănătate. Aştept alte păreri din experienţele voastre proprii, că alea îs cele valoroase defapt. Sunt curioasă voi cum manageuiţi relaţiile cu oamenii care în numele dragostei, a prieteniei şi a bunătăţii îşi fac un obicei din a abuza de timpul şi disponibilitatea voastră?

un articol interesant pe tema asta, aici.

7 comentarii:

  1. La multi ani, Diana! Iti doresc un an cu multe clarificari, raspunsuri si luminari, cu schimbari in bine si spor in tot ce e bun.
    Referitor la ce spui acum, nu cred ca e un instinct bolnav dorinta de a salva inainte de a ti se cere ajutorul. Cred ca e dovada faptului ca asculti omul, empatizezi, te pui in locul lui si normal ca esti orientata spre gasirea unei solutii. Oricum stie si el ca e parerea ta, doar nu i pui cutitul la gat ca sa faca fix ce i spui☺!
    Pe mine ma frustreaza oamenii care, dupa ce le spun ceva, ei spun cu totul altceva. Mi ar placea sa mi se dea solutii, sa discut solutii, sa nu para ca e atata indiferenta...
    Cu spusul nu urilor... poate fi delicatete, poate fi dorinta de pace, de a nu conflictualiza, poate fi o intelegere in tine pe care poate n o identifici inca a faptului ca pacea e mai mare decat dreptatea... In general e necesar nu ul in situatii potential nocive pt cineva, ca altfel...poate nici n are rost. Nu cred ca e lasitate.
    Lasitate ar fi sa lasi pe cineva fara ajutor cand ai putea sa l ajuti, doar fiindca ti e frica sa nu patesti tu ceva rau.
    Parerea mea ☺!
    Maria

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) cred că ar fi interesant să vorbim pe 3 exemple, sunt curioasă cum le percepi.

      Ipotetic vorbind:
      1. Ai o vecină de etaj care vine o dată la 2-3 zile sa îţi ceară o cană de zahăr, un pic de ulei, nişte făină etc şi vine la tine pentru că îi e cel mai comod, îi e prea lene s coboare la magazinul de la colţ. Cum o tratezi când vine a 25-a oară? Îi întreţi lenea în continuare sau o trimiţi la magazin?

      2. Băiatul tău de 27 de ani încă locuieşte cu tine, nu are un job pentru că nu îşi găseşte nimic în domeniul în care a terminat facultate, nu ajută prin casă, nu face nimic concret să îşi câştige existenţa. Situaţia durează de 2 ani, nu e interesat neapărat să schimbe ceva pentru că păpica, curăţenia şi hainele se fac toate ca prin minune şi îi convine. Tu ce faci? Îl mai întreţi în continuare din bunătate sau din bunătate îl trimiţi să îşi caute chirie şi să înveţe ce e viaţa cum ştie mai bine?

      3. Ai un prieten care te sună şi te ţine la telefon cel puţin o oră pe zi. Vorbeşte mult şi mai ales de problemele lui, se plânge în marea parte a timpului, vorbeşte 15 min uneori fără întrerupere. Nu schimbă nimic din situaţia lui pentru care se plânge, dar cu siguranţă se simte mai bine după ce ţi se ventilează la telefon. După luni/ani întregi de acest comportament ce faci? Din bunătate îl laşi să se răcorească astfel mereu şi mereu sau din bunătate îl spui că problemele lui te copleşesc, la fel şi felul lui de a se descărca pe tine şi că ar trebui să caute ajutor în altă parte?

      Ștergere
  2. ������
    1. Poate n are bani? Poate simte nevoia sa comunice?
    Zice ca niciun pahar de apa nu va ramane nerasplatit. A 1000000 oara i as da ce cere, daca am��! Iti dai seama ce dator mi ar fi Domnul?!
    Crezi c ar fi treaba mea sa i corectez lenea, in caz c ar fi vorba de lene?!
    2. Frate, ce baiat am crescut, halal de mine, ca mama��!
    N as sti sa ti raspund aici, fiindca nu cred c as putea sta pana sa faca el 27 de ani fara sa actionez cumva. Adica a terminat o facultate, deci a invatat, poate e doar foarte imatur si confuz? N am date absolut necesare pentru a ma putea pronunta. Dar cred ca o mama ramane mama. E greu, daca n ai dat o educatie la timp, sa vezi ce e de facut la o varsta atat de inaintata. Nu stiu.
    3. Unii oameni sunt asa. Am avut o astfel de prietena ani de zile. Intr o zi am pus punct. Ma epuizasem. Dar nu cred ca e un exemplu de urmat. Daca ea a fost asa cu mine, a fost fiindca i am permis, am fost slaba, nu i am atras atentia la timp ca am si eu probleme si nevoie sa ma asculte cineva. Vina e a mea, n am stiut sa echilibrez lucrurile sau sa evit o relatie nepotrivita. Poate ar mai fi ceva.... iluzia ca aveam raspunsuri la problemele ei?... N am avut.
    N am niciun regret totusi ca am pus punct. Fiindca nu sunt destul de sensibila☺! Fiindca am rugat pe Domnul s o lamureasca EL ce si cum☺...

    RăspundețiȘtergere
  3. Of, mi ai rascolit amintiri cu intrebarea 3... si m am gandit...
    Stii, e greu. Mama a avut si ea o astfel de prietena. A avut o toata viata, a fost un timp cand m am revoltat si i am spus ca profita de ea, nu si da seama? Dar mama era buna, nu si dadea seama, chiar nu vedea lucrurile ca mine. A iubit o si atat, nu i s a parut niciodata nedrept, nepotrivit. Dupa ce mama s a imbolnavit, prietena ei a ...da, a parasit o.
    Eu insa nu din bunatate am tolerat ani, dovada ca am si pus punct. Nici lasitate nu era. Am iubit o, era desteapta, imi placea de ea, cum spuneam, aveam si iluzia ca as putea gasi solutii problemelor ei.
    Bunatatea are felul ei de a vedea, mai exact de a nu vedea raul.
    Sau de a l rabda, pur si simplu.
    Am spus eu ca tu esti buna?! ☺
    Nu stiu cum esti tu! Dar de multe ori mi se pare ca te judeci necrutator si astfel te ranesti si tu singura in plus. Ai voie sa te suspectezi si de calitati, nu doar de defecte😊!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ma judec necrutator si imi scot in fata si calitatile si defectele, pentru mine asta e smerenia - starea din care se mai poate face ceva cu noi.

      Maria, te provoc sa faci o lista cu calitatile tale si una cu defecte si sa imi spui ce simti cand privesti listele astea?

      Ștergere
    2. Diana, listele au fost facute cu mult timp in urma.
      M au oripilat defectele si am privit cu suspiciune calitatile.
      Apoi am rasuflat usurata. Sunt un om intre oameni. Nici mai mult, nici mai putin☺!
      Viata, oamenii, intamplarile, timpul, toate ne modeleaza. Eu nu cred in actiuni de forta. Fiindca le am comis si n a fost bine. Sa invat delicatetea pt mine ramane cel mai dificil si necesar☺...
      Usor, cu delicatete, cu intelegere, fara graba, fara furtuni, lucram la noi, sau poate doar lasam pe Domnul sa ne lucreze.

      Ștergere
    3. :) foarte frumos ai scris. Cred că asta e o mare calitate în viaţă, să ajungem să lucrăm la noi şi să ne lăsam lucraţi CU DELICATEŢE........ nu prea cunoaştem blândeţea.....

      Ștergere