5 ianuarie 2018

Nichita

La început când încă mai purtam
pe suflet coaja de var a sufletului
credeam şi speram
iubind să fiu iubit.
Mai târziu când dădeam din trup
ca dintr-o aripă
în sângerosul aer, mi-am zis:
dacă pot să iubesc mi-e destul
şi mi-este surâs
şi mi-este vis
dacă pot să iubesc.
La urmă, la umbră
am cântat:
dacă cineva poate să iubească
e împărat
dacă cineva este iubit
e infinit şi dacă există iubire
din goluri se naşte plinul.

Lambada, N. Stănescu

Un comentariu: