22 octombrie 2017

N-am avut iubire

Un băiat de vreo 8-9 ani se juca pe icoana din biserică, pe care o sărută toţi, arunca o ciocolăţică pe ea şi aştepta să alunece în jos. Iar o prindea, iar o arunca pe icoană. Şi tot aşa. Şi când m-am aplecat să sărut icoana, i-am spus sec: Nu te mai juca cu ciocolata. Şi am sărutat icoana ca un Iuda. M-am simţit ca babele care măsoară lungimea fustelor şi verifică transparenţa baticurilor. Am simţit în inimă acreala cuvintelor aruncate fără iubire. Am simţit că aş putea deveni amintirea aia urâtă pe care o s-o ducă copilul cu el toată viaţa. Am simţit că o acritură ca mine poate să alunge un sufleţel gingaş din biserică, căci cine mai vrea să vină la biserică când vede asemenea creştini? M-am porcit şi m-am pocit. Să nu mai deschid gura dacă nu ştiu să vorbesc cu un gram de duioşie, cu o mică mângâiere. Mi s-a rupt sufletul azi.

2 comentarii:

  1. :( as vrea sa pot sa zic ceva sa te mangai, insa sunt si eu sub nivelul marii.

    Ce iti pot spune e ca unora le face bine putina asprime, depinde mult de situatie. Roaga-te sa te ierti, sa te ierte Domnul si sa te ierte si pustiul acela daca ai gresit cu ceva. Cred ca doar Dumnezeu poate repara o situatie in care 3 au fost "atinsi" si sigur il va face pe acel copil sa uite incidentul...

    RăspundețiȘtergere
  2. Stii Didi...eu cred ca totusi nu e ok sa lasam copiii sa se joace asa cu icoanele...empatie empatie, dar sa stai sa tzapi ciocolata pe icoana...nu stiu...cateodata cred ca si empatia asta are niste limite

    RăspundețiȘtergere