19 iunie 2016

Dez-morţirea

E vremea să fiu recunoscătoare prin fapte. Mi-a venit ideea asta măreaţă, că totuşi trăim într-o lume palpabilă. Totuşi frumosul ne aduce bucurie. Totuşi, lucrurile împletite din gânduri de recunoştinţă pot să se asemene unei rugăciuni. Pot să apropie.

Cred că asta e "drama" cea mai mare pe care o trăiesc. Citind cărţi de "parenting" îmi dau seama că marea dramă a mea e ruptura legăturii mele cu ceilalţi. Ne-conexiunea. De-conexiunea. A-conexiunea. Joc roluri care substituie adevărata conexiune, pentru că nu ştiu, nu pot sau nu vreau să trăiesc legătura sinceră.

Nu am la îndemână nici un instrument care să repare această ruptură de ceilalţi (un fel de autism?) dar ŞTIU că orice încercare de apropiere nu este în van. Orice încercare contează. 

Un comentariu:

  1. Ce interesant, draga mea, ieri scriam si eu niste randuri in jurnal si printre ele am scris ca sufar de autism emotional...

    Dar ma gandeam ca daca Dumnezeu ingaduie sa vedem cu luciditate niste parti din noi care nu-s in regula, e pentru ca avem sau ne va da si puterea sa le vindecam. Pentru ca, din pacate, sunt atatia care o viata intreaga traiesc intr-un anumit mod de a fi si nu-si fac atatea probleme...

    RăspundețiȘtergere