14 decembrie 2013

Împodobirea

      Mă întreb de câţiva ani încoace Ce sunt podoabele? şi ce caut eu în această ceată de artizani care făuresc înflorituri în scopul de-a înfrumuseţa purtătoarea...

       Scriu ca un om care multă vreme a folosit îmbrăcămintea pentru a se ascunde şi a se apăra de lume. Am trăit un permanent sentiment ruşine şi nemulţumire faţă de fiinţa mea, o stare cultivată mulţi ani, începând din copilărie. Ascunsă sub haine largi şi lălâi, sub haine băieţeşti, am dispreţuit orice ar fi putut să-mi dea o notă feminină, căci îmi era frică să fiu ceea ce sunt. 

       Am trecut printr-un timp al căutărilor, când confuzia şi experimentele se puteau citi în ţinuta mea – azi îmbrăcată sport, mâine “office”, poimâine ca o fată de liceu. Se putea ghici pe îmbracăminte prin ce eră muzicală treceam în acel moment şi plutea în garderobă un aer de om care se caută pe sine, pentru că nu ştiam cine sunt. După terminarea studiilor, m-am încadrat nu numai în câmpul muncii, ci şi într-un fel de-a fi împrumutat, care se oglindea perfect în înfăţişare: un gri urban standardizat, mă prefăceam că sunt altcineva. 

       Acum 3 ani am ajuns în punctul critic şi - primind curaj, în dar - am început să găsesc drumul greu şi frumos spre ACASĂ, drum care m-a dus la descoperirea şi acceptarea a CINE SUNT... Sunt o fiinţă creată de Dumnezeu care îşi ascute antenele spre a înţelege scopul propriei vieţi: de ce sunt eu pe Pământ, ce am bun în traistă, ce am rău în traistă, spre ce mă îndrept...

       Chipul din oglindă devine tot mai realist, exteriorul se schimbă cu sinceritate, iar peste hainele viu colorate încerc să-nchid nasturii şi la haina smereniei, a bucuriei şi a discernământului. În drumul spre Hristos, lucrurile se lămuresc şi preconceptele cad în faţa răspunsurilor simple... iar împodobirea poate deveni un act de recunoaştere şi recunoştinţă pentru că am fost create fiinţe cu mult mai minunate decât "crinii de pe câmp"... :-)



4 comentarii:

  1. No way... Si la acest capitol semanam :). Chiar am scris si eu ceva, o sa apara pe blog cat de curand, privind acceptarea mea ca om, ca fata-femeie. Si eu m-am ascuns dupa haine, m-am urat efectiv, nu ma suportam fizic, ma imbracam lalai, cu haine de baiat, ma tundeam scurt. Apoi am avut perioada rock, perioada hip-hop, perioada trance... Uh... Acum sunt eu... pur si simplu. Mai serioasa deseori si cu stropi de culoare arareori. Dar eu... cautand/acceptand cu curaj.

    Doamne, ajuta! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :-) Abia aştept să citesc experienţa ta!

      Ștergere