Tainele Boiangeriei – Episodul 5 – Coada şoricelului

      Prin periplurile mele prin pădure, văd cireşii sălbatici cum îşi croiesc drumul vertical spre lumină, drepţi şi înalţi, iar cei bătrâni îşi frâng trunchiurile sub propria greutate, şi astfel înţeleg cum se face că omul e şi el ca iarba de firav, dar totuşi în suflet el tinde mereu spre Cer. Într-una din aceste plimbări pe dealurile înflorite din jurul Clujului, pe jumătate ancorată în realitate şi cu cealaltă jumătate pierdută în visare, am zărit o floare albă cu frunzele pufoase. E o plantă pe care o cunosc de mică şi care mi-a făcut o promisiune cromatică, povestindu-mi cum că ştie o reţetă de perfectă camuflare în natură: nuanţe de verde kaki.
      Această plantă este:
      Coada şoricelului – Achillea millefolium
      Denumirea de “Achillea” provine de la numele eroului legendar, Achile, care ar fi descoperit planta şi ar fi tratat cu ea rănile soldaţilor săi. Pe lângă calităţile sale curative: imunostimulent, tonic nervos, hemostatic, coada şoricelului este folosită nu doar ca plantă de leac, ci şi în boiangerie pentru obţinerea unor nuanţe de galben pai şi de verde.

      Azi vă propun să devenim ca iarba, să ne ascundem prin câmpurile înflorite şi pentru o clipă să devenim linişte. Pornim spre locuri deluroase însorite şi reperăm cu uşurinţă coada şoricelului, în tufe bogate sau mai răsfirate, cu tulpini înalte de la 20 până la 80cm, cu frunzele pufoase la atingere şi flori albe, mărunte.

 

      Recoltăm inflorescenţele în perioada de înflorire maximă şi le aşezăm aşa proaspete cum sunt, într-o oală special pregătită pentru experienţa cromatică. Peste ele turnăm apă astfel încât nivelul să depăşeasca cu o palmă florile şi le fierbem timp de aproximativ 1 oră. Strecurăm resturile vegetale şi adăugăm 1 lingura de piatră vânătă (sulfat de cupru) pentru fiecare litru de soluţie rezultată. Amestecăm până se dizolvă bine acest praf şi adăugăm materialul de  vopsit. Aducem la foc aceasta baie de vopsire şi fierbem 15-20 minute. Scoatem materialul, îl spălăm în mai multe ape şi îl întindem la soare să se usuce, rezultănd în final o frumoasă nuanţă de verde kaki.

      Pe final, vreau să vă mulţumesc celor care m-aţi însoţit în această plimbare scriitoricească şi nu pot să plec până nu vă arăt cum m-am camuflat în natură. Au revoir!