2 ianuarie 2019

câteva teme pentru 2019

Câteva teme care mi-s nelămurite în cap şi în inimă, dar îmi doresc cu ardoare să le găsesc răspunsul în 2019. Ele sunt defapt interconectate şi îmi arată clar zona mea de boală. Dacă mie nu mi-s lămurite, atunci exact în zona asta o să greşesc altora şi o să mi se "greşească" şi mie.

- "a face o faptă bună pentru cineva" versus "a menţine/întreţine comportamentul defectuos al cuiva" pe principiul: We cripple people who are capable of walking because we choose to carry them. ~Christie Williams - unde e nevoia reală de ajutor şi unde e complacere în neputinţă?

- de ce îmi doresc să salvez pe ceilalţi? de ce am acest instinct bolnav de a salva înainte chiar de a mi se cere ajutorul? de ce atunci când cineva îmi povesteşte problemele primul instinct e să arăt, să explic, să conving ce are de făcut ca să nu mai aibă probleme... de ce nu dau voie oamenilor să îşi găsească drumul singuri? de ce nu aştept să mi se ceară ajutorul şi cu grijă mare să îmi dau propria părere cu disclaimer de fiecare dată - "asta e doar părerea mea, eu aşa aş face, poate ţie nu ţi se potriveşte..."

- de ce mi-e frică să spun NU tocmai acelor persoane cărora trebuie să le spun NU. De ce oamenilor de treabă, înţelegători, care nu abuzează, e uşor să le spui NU atunci când nu poţi sau nu doreşti să faci ceva, iar celor manipulatori şi răzbunători e greu să spui NU. Răspunsul e în întrebare - mi-e frică să spun NU de frica consecinţelor, de frica reacţiei celuilalt la NU-ul meu. Deci întrebarea iniţială se transformă în: "o să am curajul de a spune NU în faţa celor care nu acceptă NU?" pam-pam! aici e vorba despre laşitate versus curaj, clar... Până când cel care abuzeză nu acceptă că există NU, trebuie să continui să îi spun NU. Abia când îmi da libertatea de a alege, fără resentimente, abia atunci putem intra într-o relaţie sănătoasă în care pot discerne când DA e DA şi NU e NU. Până atunci o voi da cu NU înainte!

- tot în legătură cu neacceptarea unui NU - când celălalt te face să te simţi vinovat că îndrăzneşti să îl refuzi, atunci ştii că a intrat în zona de "obişnuinţă obraznică", zonă din care ipochimenul trebuie scos ţinând în continuare pe NU în braţe!

- Dacă toate de mai sus sunt greşite şi vreodată o să înţeleg diferit lucrurile, accept să îmi schimb gândirea, dar până am altă perspectivă asupra lucrurilor, ceea ce am scris mai sus cred că e un prim pas spre sănătate. Aştept alte păreri din experienţele voastre proprii, că alea îs cele valoroase defapt. Sunt curioasă voi cum manageuiţi relaţiile cu oamenii care în numele dragostei, a prieteniei şi a bunătăţii îşi fac un obicei din a abuza de timpul şi disponibilitatea voastră?

un articol interesant pe tema asta, aici.

30 decembrie 2018

A 10-a fericire :)

"Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;
Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.
Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori."

Psalmul 1, Biblie

Psalmul întâi începe cu "Fericit bărbatul, care..." deci cumva aş putea să consider că a-ţi pune întrebări legate de credinţă, suflet, relaţii, viaţă... e a 10-a fericire :) Pe mine mă face fericită să îmi pun întrebări şi să primesc răspuns în diferite moduri... să arunc mreaja mai la adânc, inclusiv în adâncul meu mocirlos, dar plin şi de suprize frumoase.


Acea suferinţă


Tată, carele eşti şi vei fi,
nu ne despoia, nu ne sărăci,
nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă.
Alungă pe aceea doar care destramă,
dar nu pe-aceea care întăreşte
fiinţa-ntru fiinţă.


Lucian Blaga

20 decembrie 2018

Silentium

SĂ TAC ŞI SĂ ASCULT in loc să-mi trăncănesc teoriile. Să tac nu pentru că sunt complexată sau laşă sau resemnată. Să tac activ şi voluntar, pentru a nu mai asedia spaţiul din relaţii. Ascultând aş putea să înţeleg cu adevărat cine este cel care îmi vorbeşte. Să tac - ca formă activă de comunicare.




14 decembrie 2018

Păcăţelul Proiecţel

Noua descoperire epocală: un animăluţ negricios şi blănos, cu numele de "Proiecţie" mă urmăreşte în toate percepţiile mele - îi vom spune păcăţelul Proiecţel. Dacă mie îmi place să lucrez cu mâinile, dacă pe mine mă bucură natura, dacă eu am traume din copilărie, atunci toată lumea ar trebui să lucreze cu mâinile, să meargă în weekend în pădure şi să îşi trateze traumele lăsate de părinţi... Această proiecţie e ca un văl pe ochi sau mai degrabă e ca horoscopul: îţi pun o etichetă şi am impresia că te cunosc, de aceea nici nu te mai ascult defapt, nici nu te mai văd dafapt cine eşti, că eu ştiu mai bine. Dacă eu gândesc într-un fel, probabil şi tu gândeşti în acelaşi fel, dar ÎNCĂ NU ÎŢI DAI SEAMA şi aştept să ajungi şi tu la concluziile mele :))))

Acum înţelegeţi de ce animăluţul ăsta negricios şi blănos trebuie trimis în exil?!

Felul acesta de a gândi şi de a percepe lumea are ceva "COMUNIST" în el, toată lumea e la fel, toţi trebuie să intrăm în acelaşi şablon, toţi trebuie să simţim la unison şi nicicum nu te voi vedea pe tine CINE EŞTI cu adevărat şi deeeci nu voi relaţiona cu tine, cu adevărat. Voi relaţiona cu imaginea falsă pe care o am despre tine. 

Dacă-l pui în lesă pe Proiecţel, rămâne loc de uimire, de a vedea oamenii aşa cum sunt şi acolo unde sunt, rămâne loc de a te lăsa inspirat de ei. Rămâne spaţiu de relaţie autentică. Deci există speranţă pentru creştere.

Păcăţelul Proiecţel e fratele mai mic al judecăţii, al autosuficienţei, al acaparării. Proiecţel se trage din neamul fariseilor.

Ceea ce nu am descoperit încă, cine vine în locul lui Proiecţel? Din experienţa mea, atunci când ceva nefast îmi locuieşte un spaţiu din cap, acela ocupă locul altcuiva.... în locul cui a parazitat Proiecţel atâta vreme???

6 decembrie 2018

Lăcrămioare

 Gonit din raiul lui, pesemne,
 un înger trist ni le-a adus,
 menirea lor în noi să-nsemne
 că-n lut mai zace-un strop de sus.
 Spălăm cu lacrimi răni și spade,
sfințim cu lacrimi un sărut,
din lacrimi ridicăm arcade
 pe unde viața ne-a durut.
Zvârlim în ele pietre grele
și scoatem saci de aur, grei,
 topim un pumn de spini în ele
 și facem scări de funigei.
 Din lacrimi punem pod genunii,
din lacrimi înviem mereu,
 și împletind din lacrimi funii,
ne priponim de Dumnezeu.

Lacrimi, de Radu Gyr