14 decembrie 2018

Păcăţelul Proiecţel

Noua descoperire epocală: un animăluţ negricios şi blănos, cu numele de "Proiecţie" mă urmăreşte în toate percepţiile mele - îi vom spune păcăţelul Proiecţel. Dacă mie îmi place să lucrez cu mâinile, dacă pe mine mă bucură natura, dacă eu am traume din copilărie, atunci toată lumea ar trebui să lucreze cu mâinile, să meargă în weekend în pădure şi să îşi trateze traumele lăsate de părinţi... Această proiecţie e ca un văl pe ochi sau mai degrabă e ca horoscopul: îţi pun o etichetă şi am impresia că te cunosc, de aceea nici nu te mai ascult defapt, nici nu te mai văd dafapt cine eşti, că eu ştiu mai bine. Dacă eu gândesc într-un fel, probabil şi tu gândeşti în acelaşi fel, dar ÎNCĂ NU ÎŢI DAI SEAMA şi aştept să ajungi şi tu la concluziile mele :))))

Acum înţelegeţi de ce animăluţul ăsta negricios şi blănos trebuie trimis în exil?!

Felul acesta de a gândi şi de a percepe lumea are ceva "COMUNIST" în el, toată lumea e la fel, toţi trebuie să intrăm în acelaşi şablon, toţi trebuie să simţim la unison şi nicicum nu te voi vedea pe tine CINE EŞTI cu adevărat şi deeeci nu voi relaţiona cu tine, cu adevărat. Voi relaţiona cu imaginea falsă pe care o am despre tine. 

Dacă-l pui în lesă pe Proiecţel, rămâne loc de uimire, de a vedea oamenii aşa cum sunt şi acolo unde sunt, rămâne loc de a te lăsa inspirat de ei. Rămâne spaţiu de relaţie autentică. Deci există speranţă pentru creştere.

Păcăţelul Proiecţel e fratele mai mic al judecăţii, al autosuficienţei, al acaparării. Proiecţel se trage din neamul fariseilor.

Ceea ce nu am descoperit încă, cine vine în locul lui Proiecţel? Din experienţa mea, atunci când ceva nefast îmi locuieşte un spaţiu din cap, acela ocupă locul altcuiva.... în locul cui a parazitat Proiecţel atâta vreme???

6 decembrie 2018

Lăcrămioare

 Gonit din raiul lui, pesemne,
 un înger trist ni le-a adus,
 menirea lor în noi să-nsemne
 că-n lut mai zace-un strop de sus.
 Spălăm cu lacrimi răni și spade,
sfințim cu lacrimi un sărut,
din lacrimi ridicăm arcade
 pe unde viața ne-a durut.
Zvârlim în ele pietre grele
și scoatem saci de aur, grei,
 topim un pumn de spini în ele
 și facem scări de funigei.
 Din lacrimi punem pod genunii,
din lacrimi înviem mereu,
 și împletind din lacrimi funii,
ne priponim de Dumnezeu.

Lacrimi, de Radu Gyr

30 noiembrie 2018

Convingeri greşite

Recunosc, am tendinţa să supra-analizez lucrurile. Îmi doresc foarte mult să înţeleg oamenii, situaţiile şi ajung să mă gândesc şi răs-gândesc până întorc clătita de 100 de ori şi mi se amestecă toate în cap. E şi asta o capcană... din dorinţa de a nu trăi inconştient şi de a nu lua totul de-a gata, dupa reţetistică, ajung să fac talmeş-balmeş din gânduri şi nu mai înţeleg nimic. Trebuie să accept CĂ NU POT ÎNŢELEGE TOTUL, că unele lucruri le voi face în viaţă fără să pot pricepe 100% însemnatatea lor şi că ASTA E PERFECT OK! Că pot duce o viaţă cu sens chiar dacă nu mi-s lămurite toate întrebările, că e recomandabil să cer părerea şi sfatul celor pe care îi consider mai înţelepti, mai trecuţi prin viaţă şi să iau cuvântul lor de bun...

Nevoia de a avea răspunsuri clare e defapt vârful unui iceberg, care ascunde sub apă un munte gigant de gheaţă cu numele: CONTROL. Capul meu defapt e condus de deviza "Cine ştie totul acela e în control, se poate apăra de pericole." Asta e clar o convingere pe care singură mi-am inoculat-o ca mecanism de supravieţuire, doar că vine la pachet cu anxietate multă şi deci nu mi-o mai trebuieşte... Anxietatea e starea aceea definita ca "grija de multe"... o stare care nu te lasă să trăieşti în pace chiar şi atunci când nu ai nici o problema în viaţă. Eu trăiesc aşa de aaaani şi aaaani şi nici nu ştiam că există alternativă. Pentru mine o zi normala e un amestec de frica, griji reale, griji imaginare... RAREORI linişte şi pace.

Pe dinafara nu se vede mereu. Faptul că glumesc mult, că vorbesc mult, că sunt sfătoasă, că vorbesc tare, că "trebuie să zic", astea toate nu sunt neaparat trăsăturile mele originale. Sunt simptome ale anxietăţii. De-aia voi face ce voi putea să îmi schimb convingerile greşite care nu mă lasă să trăiesc în pace, chiar şi pe timp de pace. Ce pun in loc de " trebuie să înţeleg totul ca să mă simt în siguranţă"?
- Îmi dau voie să simt trăirile, să nu le mai reprim, să le scriu în jurnal, să le mărturisesc. E mai important să îmi accept stările, decât să le supra-raţionalizez.
- Dumnezeu mă iubeste şi are grijă de mine, pot să mă încredinţez grijii Lui, El e ajutorul meu real, să nu îmi fac chip cioplit din cunoaştere.
Vreau să fac această înlocuire: să dau overthinkingul pe încrederea în Dumnezeu... în dragostea Lui, în mila Lui. Să mă încred în El ca într-un părinte bun.

Anunţ la mica publicitate:
"Dau anxietate cu vechime de peste 30 de ani pe binecuvântarea proaspătă a liniştii şi păcii lui Dumnezeu."



17 noiembrie 2018

Ce e rău şi ce e bine

E minunat cum noile înțelesuri pe care le dobândim crează haos la început, dar încet încet piesele de puzzle se așează la locul lor și după aaaaani de zile ni se relevă o realitate diferită și tot mai clară asupra a ceea ce am trăit...

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.


Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

fragmente din Glossă, M. Eminescu