Era o fântână Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea, Ca toate şoselele lumii. Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea, Era o fântână cu ciutura grea. Căci apa-şi clădise, trecând peste ea, În straturi, pojghiţele humii. Era o fântână cu cumpăna grea, Ca toate fântânile vieţii. Era o fântână cu cumpăna grea, Cu apa sălcie şi caldă şi rea. Dar furca cu braţele-ntinse pândea, Momind de departe drumeţii. Zoreau însetaţii s-ajungă să bea, Ca toţi însetaţii din viaţă. Trăgeau cu putere de cumpăna grea Dar apa sălcie şi caldă-i gonea. Şi-ades câte unul mai tânăr pleca Cu lacrimi de ciudă pe faţă. Şi-ades câte unul mai vârstnic râdea Ca toţi ce-o cunosc: APA VIEŢII. Era o fântână cu cumpăna grea, Cu apa sălcie şi caldă şi rea. Dar furca cu braţele-ntinse pândea, Momind de departe drumeţii. de Elena Farago