O poveste de 8 martie

Să nu-ți faci chip cioplit... din durerea ta, din povestea ta tristă, și să nu i te închini ei. Să nu te identifici cu drama ta sau cel puțin să nu rămâi fixat. Ai posibilitatea de a scrie restul poveștii.

Cum ies din blocajul durerii care mă face să mă învârt în jurul copilăriei mele? Cum rescriu restul poveștii?

A fost odată ca niciodată, că daca n-ar fi nu s-ar mai povesti. A fost odată o fată pe nume Cenușăreasa, care nu a fost deloc acceptată de părinții și surorile ei. Pentru că era diferită. Pentru că o rotiță din mintea ei funcționa altfel. O rotiță care îi era și blestem și binecuvântare, căci era atât de creativă încât nu mai încăpea loc de conformism. Asta era greu de dus pentru familia ei, care și așa abia funcționa emoțional, și cel mai ușor mod de a reacționa a fost să o exileze într-un ținut de gheață, unde ea și-a construit ziduri imaginare ca să își ascundă durerea neiubirii. A încercat să se prefacă că poate fi și ea la fel "ca toată lumea" când a îmbrățișat o profesie de inginer, dar după câțiva ani, sufletul îi era sfâșiat. Chiar dacă familia ei părea că nu o mai exilează, nici nu îi puteau oferi dragoste. Totul era să nu ieși din tiparele prestabilite, ca să nu le trezești propriile dureri de copii neiubiți și neacceptați. Conformismul o făcea să aparțină clanului, dar clanul nu avea nimic de oferit. Era gol. De aceea i-a fost ușor să plece, căci nu avea nimic de pierdut. Sau vorba contemporanului nostru, Smiley: "n-ai cum să pierzi ce nu ai avut".

Atunci a hotărât să înoate împotriva valului și să încerce să trăiască autentic, după sufletul ei, creând lucrușoare cu mâinile ei. Încet încet se transformase în Albă ca Zăpada, își găsise refugiu departe de lume, în mijlocul pădurii, departe de clanul care îi producea doar suferința, și a stat acolo ani de zile în lumea mică și protejată a piticilor ei imaginari, care îi ofereau alinare și un loc ideal pentru creație. În acest loc l-a descoperit pe Dumnezeu și a început să aibă curajul să pășească din nou spre lume, a învățat că alături de El poate să facă față vieții reale. Cât de cât. :)

Și în drumul ei spre izvorul cu apă vie a descoperit că viața prinde sens. A înțeles că Dumnezeu o iubește dintotdeauna și clipă de clipă și astfel perspectivele i s-au schimbat. Inima i s-a umplut și abia acum a văzut că ea are valoare prin simplul fapt că există. Din Cenușăreasa neglijată, din Albă ca Zăpada izolată, eroina acestei povești s-a transformat într-un rock star cu misiune. Își redescoperise al doilea ei nume, o chema Elena acum, un nume perfect pentru o femeie care își are puterea de la Dumnezeu și care își recunoaște responsabilitatea pe care o are față de ceilalți: să îi ajute să își rescie poveștile lor dramatice. Elena își duce cântecul de slavă peste tot unde merge, spunându-le oamenilor că binele învinge întotdeauna răul. Îi ajută prin scris, prin încurajări, prin lucrul cu mâinile, abilitând oamenii la propriu și la figurat prin faptul că le arată că mereu au posibilitatea de a alege.

Da, nu putem controla ceea ce ni se întâmplă, dar putem schimba felul cum reacționăm la evenimentele din propria poveste.

Iar cu clanul? Ce s-a întâmplat cu clanul? Asta vom vedea și vom înțelege într-un viitor episod din ... teleenciclopedia...