Despre încurajare

Am nevoie de încurajari pe drum.

Încurajare nu înseamnă că cineva mă asigură că alegerile pe care le fac sunt cele "corecte", ci încurajare este atunci când cineva îmi ţine spatele. 

Am curaj să fac ceva, să merg pe un drum, atunci când ştiu că orice s-ar întâmpla - cineva nu mă va lăsa baltă, mă va primi şi reprimi în spaţiul lui interior, crezând în mine - crezând că pot să mă ridic din orice cădere. 

Simptomele lipsei de încurajare: tind să rămân acolo unde sunt, neriscând nimic, cu frică să trăiesc, nepunând în practica ideile noi, neînmulţind talantul, neurmându-mi visele, nemaiîncercând, speriat ca un iepure şi spinos ca un arici.

Deci, cum să îmi asigur spatele? :) 

Hmm... cum adică, pot singură să fac ceva în acest sens? Adica am eu puterea să fac CEVA care să mă încurajeze şi să îmi ţină spatele? Eu cred că da. Eu cred că pot ALEGE să mă las pe mâna lui Dumnezeu. El să îmi ţină spatele şi El să îmi fie curajul de pe drum. Poate chiar asta e credinţa: să îmi lansez corabia în mare şi să ţin mâinile pe cârmă, căci nu pot controla valurile-vânturile, dar pot deveni un bun navigator dacă am Cartea Cărţilor integrată în iţele fiinţei mele. 

Psalmul 120
Ridicat-am ochii mei la munţi, de unde va veni ajutorul meu.
Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul.
Nu va lăsa să se clatine piciorul tău, nici nu va dormita Cel ce păzeşte.
Iată, nu va dormita, nici nu va adormi Cel ce păzeşte pe Israel.
Domnul te va păzi pe tine, Domnul este acoperământul tău, de-a dreapta ta.
Ziua soarele nu te va arde, nici luna noaptea.
Domnul te va păzi pe tine de tot răul; păzi-va sufletul tău.
Domnul va păzi intrarea ta ieşirea ta de acum şi până în veac.