Viața e acum

Azi vreau să vă scriu povestea unei dupăamieze de primvără, într-o duminică, de acum 2 ani. Pe vremea când eram o varză umblătoare, ruptă de nesomnul postpartum de 2 ani, cu toate bubele la vedere, fără energie să mai port vreo mască, Eram cu Dan și al nostru Ian de 2 ani și încă o prietenă dragă. Ne-am întâlnit să mergem toți într-o plimbare prin pădurea care străjuiește dealul de deasupra cartierului nostru, un loc de unde poți vedea toată Cluj-Napoca. Ne-am plimbat, am ronțăit ceva prin poieniță, și la fel de lipsiți de energie precum am urcat, am hotărât să ne întoarcem acasă la apusul soarelui. Mă simțeam tristă, nici natura nu mai avea efect asupra psihicului meu. Prietena noastră era și ea mohorâtă, viitorul soț o părăsise înainte de nuntă cu ceva vreme în urmă. Eram niște rătăciți. Și în loc să ne întoarcem pe unde am venit, le-am propus un alt itinerariu, noul are efect de trezire și de revigorare a spiritului. Luam o potecă pe lângă marginea pădurii, care uneori dezvăluia orașul în dreapta, iar restul pădurii era învelit în lumina aceea magică a apusului. Și cum mergeam pe cărarea perfectă, am început să auzim în depărtare acorduri de chitară... Ne-am gândit că poate e ceva concert în oraș și se aude până sus în pădure la noi. Dar sunetul era atât de frumos și clar... Și lipsea basul acela odios din concertele moderne, "tradiționale". Pe măsură ce ne apropiam se auzea tot mai clar, tot mai superb, acorduri de chitară electică. Era muzică în pădure undeva. Și tot creștea în mine chitara... așa am ajuns la marginea unei poienițe ascunse de copaci, unde era o gașcă de tineri. Unul din ei cânta live la chitară... Fix You de la Coldplay... 



"lights will guide you home"...
 
Și ne-am așezat la marginea poieniței, cu copilașul în brațe și am servit prăjituri și muzică live, la apus, în pădure. Era ziua băiatului care cânta cu chitara, împlinea 18 ani. O fată stătea jos pe o piatră și cânta superb la microfon versurile...
 
"Tears stream down your face
When you lose something you cannot replace"...
 
Și am înțeles că undeva pe drum am pierdut adevărul vieții, bucuria vieții și că mă afundam pe un drum blocat. Tineri liberi, fericiți, cu vise, cu speranțe, aveau mai mult adevăr în ei decât îmbătrâniții de noi. Mi s-a dat să gust din rai. Am plecat cu sufletul încărcat și cu un adevăr greu de formulat și exprimat. Un adevăr pe care încerc acum să vi-l transmit printr-o poveste, înțelesul e dincolo de cele câteva cuvinte ale limbii.

Viața e acum.

Comentarii

  1. Atat de frumos ...
    Si intamplarea care te-a ridicat din starea de tristete, si melodia (pe care n-am ascultat-o pana acum; de ce oare n-am ascultat niciodata Coldplay, desi stiu de ei de atatia ani?), si versurile, si faptul ca tinerii aceia de 18 ani au avut un mod frumos si simplu sa sarbatoreasca ziua unuia dintre ei.
    Viata e acum, intr-adevar.

    RăspundețiȘtergere
  2. Primavara cu spor si dragoste, Diana draga!
    Maria

    RăspundețiȘtergere
  3. Diana, te rog, ai putea sa mi dai e mailul tau? As vrea sa ti trimit niste poze si sa te intreb ceva. Multumesc!
    Maria

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu