22 august 2018

Back to basics

Vara asta a fost un carusel în privinţă slăbitului. De fiecare dată când începeam un plan alimentar, după 3-4 zile ieşea la suprafaţă o răceală urâtă care mă întorcea înapoi de unde am plecat. Şi după câteva încercări eşuate mi-am dat seama că ori mănânc prea puţine calorii, ori nu mi se potiveşte abordarea, dar e clar că îmi scade imunitatea imediat ce schimb alimentaţia.

Pentru un om ca mine care are simţul mâncatului totaaaaaal distorsionat, e un subiect foarte-foarte delicat: nici nu pot renunţa la a avea grijă ce mănânc, nici nu pot trăi multă vreme cu restricţii foarte mari. Problema e că oricare variantă o aleg, tot ajung să mă gândesc la mâncare toată ziua - dacă nu am restricţii, mănânc des şi dau iama în toate de fiecare dată când am cea mai mica senzaţie de foame (uneori capul meu traduce greşit, defapt e poftă sau anxietate) - saaaau dacă am o dietă restrictivă, atunci visez savarine şi banane coapte în continuu.

De ce m-am îngrăşat? Pentru că am mâncat de toate sau pentru că am mâncat haotic-de-10-ori-pe-zi de toate? M-am îngrăşat între Crăciun şi Revelion sau între Revelion şi Crăciun? M-am îngrăşat de la pireu cu şniţel sau de la gustările dese şi super calorice dintre mese?

Aşa că acum încerc ceva nou. E pe termen lung, like pe viaţă. Am observat câţiva oameni în jurul meu, care au un obicei foarte ciudat şi total străin de mine: mănâncă 3 mese pe zi. Adică se pun la masă cu foamea în ei şi mănâncă, savurează, nu fac mofturi, nu au pretenţii, nu calculează calorii, nu evita pâinea, nu mănâncă gustări între mese, nu se gândesc la mâncare între mese, nu-şi rezolvă supărările cu ciocolată. Adică nişte oameni ciudaţi :) care mănâncă ca să trăiască şi savurează aceste 3 mese pe zi. Pentru cineva ca mine care a confundat mâncarea ani de zile cu un panaceu universal pentru dureri sufleteşti, a mânca 3 mese pe zi, în scop de hrănire şi savurare e ceva INEDIT :)

Aşa că ăsta e noul meu plan alimentar şi "educaţional" care mă ajută să nu mai calculez calorii, să nu mă gândesc la mâncare în continuu, să nu îmi fie foame în continuu (pentru că mănânc cât îmi trebuie la o masă!), să stau liniştită la gândul că peste câteva ore voi mânca din nou cât am nevoie, fără să am mâncăruri "interzise": să mănânc bine de 3 ori pe zi.

Ce înseamnă să mănânc bine? Proteine, legume, carbohidraţi (adică mâncare normală, de oameni normali) şi dacă simt nevoia la final un desert format din ceva dulce - fructe, ciocolată, dulceaţă, orice îmi place.

Între mese beau apă, cafea, ceai. 

Nu ştiu daca voi slăbi, dar cel puţin nu o să mai fiu obsedată de mâncare în continuu.


Revin cu observaţii după o lună, acum am abia vreo 5 zile la activ cu această metodă "inedită" :) 

21 august 2018

14 august 2018

gânduri despre viaţă

http://de-dimineata.soldigo.com

Colierul e rezultatul unei comenzi care mi-a mers exact la suflet. E genul de clientă care îmi cunoaşte munca de ani de zile şi îmi dă suficiente detalii referitor la ce are nevoie, dar îmi lasă în acelaşi timp toată libertatea de a decide asupra creaţiei.

Viitoarea mireasă a vrut să poarte la cununie un colier în care să ia amintirea zilei când a fost cerută de soţie într-un lan de lavandă... Am făcut 2 teste pe bile şi abia a treia încercare a fost cu succes :) Ghirlande de flori - lavandă, coada şoricelului şi cicoare- împletite cu broderie pe bile albe...

Mi-a plăcut să lucrez - creaţia mă unge la suflet, mă împlineşte şi îmi dă o bucurie deosebită... colierul îmi răspunde înapoi ca un ecou: e bine... e bine... Seamănă a aprobare de a trăi, a încurajare pe drum. Îmi echilibrează tendinţele rigide şi încordarea.

Visez să ajung şi eu un om armonios şi creaţia e una din fântânile prin care sap în adânc spre echilibru. Recunosc, când mă uit în jur mi se pare ca am rămas în urmă cu trăitul vieţii şi pun presiune pe mine să fiu şi eu în rând cu cei ce par atât de fericiţi prin vecini. Dacă m-aş elibera de presiune... ce explozie solară ar putea deveni viaţa mea... să îmi aprob clipa, să simt prezentul, să îmi îndrept spatele şi să mă relaxez - nu e nevoie să caut atât de asiduu, nu e nevoie să recuperez mai mult decât se poate în mod natural, sunt bine, sunt ok, pot s-o iau înceeet-înceeet... să nu vând prezentul pentru o proiecţie în viitor...

Recunoştinţa mi-ar putea aduce ceea ce-mi doresc: să văd ce am, să văd cât am reuşit să înţeleg în ultimii ani. Recunoştinţa mă va echilibra şi mă va aduce în prezent mereu şi mereu.

7 august 2018

dezmorocăneală

Sunt recunoscătoare:
- pentru prieteni, pentru conversaţii în care te simţi înţeles şi reuşeşti să stabileşti o conexiune
- pentru sănătate. Azi sunt bine, săptămâna trecută eram varză. Să sărbătorim!
- pentru speranţă; aici mai am de lucru să separ speranţa cu iz de naivitate şi idealism, de speranţa care ţine de credinţă şi ancorarea în realitate.
- pentru toate informaţiile pe care le găsim la botul calului acum de când cu internetul



4 august 2018

Să pun în loc

Există devieri în mine care se pot stârpi doar dacă reuşesc să pun altceva în locul lor. Am descoperit asta empiric: o situaţie poate genera ceva bun sau ceva rău in mine, dar nu poate să nu genereze nimic. De exemplu, când cineva îmi laudă munca, vai ce frumoase coliere, îmi e foarte uşor să cad în trufie şi să mă bălacesc o vreme în gândul că sunt tare grozavă, după care evident să vine căderea cu buşituri. De curând mi-am dat seama că de îndată ce mă laudă cineva pentru ceea ce lucrez - I M E D I A T să-mi îndrept gândul spre Dumnezeu, Creatorul meu, Tatăl care mi-a dat darul şi să mă înclin Lui cu recunoştinţă. Eu ŞTIU că de la El am totul, îmi amintesc rugăciunile fără cuvinte de când eram mică şi îmi doream să am talente deosebite ca să fiu şi eu iubită de cei din jur... dar acum am 34 de ani, nu mai sunt copil, acum ştiu că tot ce am primit a fost darul Lui pentru ca să pot supravieţui în familia mea lipsită de dragoste, dezbinată de scandaluri şi unde am crescut ca o sălbatică din cauza neglijenţei de toate felurile. Talentul meu, la bază, e doar o strategie de supravieţuire şi abia în ultimii ani a început să devină şi altceva - o formă de comunicare cu ceilalţi, o formă de exprimare a emoţiilor reprimate şi de explorare interioară. 

O altă latură în care am descoperit că funcţionează S H I F T -ul :) este curajul. Curajul pus în locul laşităţii. Nu ştiu cum par eu din exterior, dar mă tem că în urma blogului aş putea apărea într-o lumină mai bună decât e cazul. Eu sunt o laşă de felul meu: sunt prea laşă să-mi traiesc viaţa, prea laşă să îmi asum emoţiile, prea laşă pentru a comunica sincer cu cei din jurul meu atunci când există un conflict sau orice altceva care necesită LĂMURIRE, LIMPEZIRE, CLARIFICARE - şi aşa ajung să trăiesc -  ca urmare a laşităţii - în confuzie şi într-o stare de conflict mocnită. Mă ascund după lene şi nu am curajul să trăiesc aşa cum vreau să trăiesc. Mă ascund, ca o laşă, de ceea ce simt, şi evit conflictele ca să evit stările tulburi pe care le generează confruntarea. Prefer pacea cea rea în locul războiului cel bun. Mai demult nu vedeam beneficiile aduse de curaj, dar acum le văd, şi, cu un pic de discernământ aş vrea să fiu curajoasă cât mai des. Nimica nu-i mai frumos pe lumea asta decât CLARITATEA. Să vezi realitatea şi să o integrezi, chiar dacă asta înseamnă să-ţi asumi şi durerea care vine odată cu ea.

Mai e ceva "interesant", o descoperire recentă. În familia în care am crescut eu, singura formă de conectare cu unul din membrii familiei era să te aliezi cu el împotriva altuia din familie şi să râzi de el, de neputinţele, de slăbiciunile, de eşecurile lui. Sarcasmul şi denigrarea era singura formă de conectare cu altul din familie - pentru scurtă vreme, căci oricând puteai deveni tu victimă. Mi se pare îngrozitor felul ăsta de a relaţiona şi deocamdată încerc să îl dibuiesc în felul meu de a mă purta cu prietenii  - apare de obicei sub formă de sarcasm... Ce să pun în loc? Ce pui în locul răutăţii gratuite? Care e forma "corectă" de relaţionare în faţa slăbiciunii aproapelui? Oare empatia? Răbdarea? Mângâierea? Odihnirea? Ce alte forme de conectare cu alţii mai există?

Am tricou cu Superman :))  la 3 ani, vârsta lui Ian acum