10 mai 2018

Despre învăţare

Am fost azi la un eveniment de coaching, a fost super revelator, poate zilele astea or să mai curgă şi alte clarităţi. Până la ora asta am tras concluziile:
- am tot felul de convingeri implementate din copilărie şi care nu-mi servesc deloc, mă trag în jos şi mă sabotează atunci când vreau să îmi onorez valorile
- cunoştinţele fără acţiune sunt egale cu zero, sunt doar vorbărie
- ca să îmi simt sufletul împlinit va trebui să merg constant la evenimente de învăţare (pe diverse teme) şi chiar eu să organizez ateliere de creaţie, să îi învăţ pe alţii ceea ce ştiu eu.


Referitor la ultimul subpunct, învăţarea de la alţii şi dăruirea mai departe a ceea ce am învăţat e o latură pe care am neglijat-o complet, dar care simt că e foaaaarte importantă pentru mine. Asta îmi lipseşte foarte mult! E esenţială! Trebuie să o fac să se întâmple! Simt că pe partea asta de creaţie am de dat, chiar dacă cunoştinţele mele sunt sincopate în urma "studiului" autodidact şi răzleţ :-) Totuşi, nimic nu se compară cu lucrul făcut cu pasiune, cu ardere, cu convingere, cu luptă, cu progrese, cu entuziasm... şi astea ar putea compensa lipsurile.


2 comentarii: