Blocaje, crize, exasperări

Sunt într-o perioadă de criză tranziţie. Încerc să dau tot ce am mai bun şi să îmi pun toate abilităţile pe masă cu scopul de a face micuţa mea meşteşugărie să funcţionze ca un job: cu orar, cu un venit constant pe care să mă pot baza. Toate mi se pun la încercare şi parcă nimic nu mai e clar. Într-un fel e normal, atunci când eşti în schimbare să fie totul tulbure, dar incertitudinea asta e îngrozitoare. Totuşi, trebuie să recunosc că e terenul propice să crească ceva. Numai când toate îs scăpate de sub control, mai este vreo şansă să îmi fie mintea şi inima deschisă spre noi înţelesuri.

Îmi aduc aminte la început, când postam un obiect handmade, scriam ceva de genul: "lucrat cu drag". Defapt era lucrat cu chin şi disperare, era lucrat cu o mie de întrebări în spate, cu entuziasm la fel de mare ca şi îndoiala.  Acum, dacă ar fi să fiu sinceră când postez un nou produs ar trebui să scriu: "lucrat cu firul cel mai vulnerabil din mine". Firul acela absolut dureros, împletit din marea lecţie a vieţii mele - "că nu e nevoie să fac lucruri extraordinare ca să fiu vrednică de iubire" - şi firul bucuriei creaţiei, firul îndoielii, asumării că s-ar putea să nu fiu înţeleasă, cu firul că poate de mâine va trebui să renunţ la toate acestea, cu firul speranţei că poate nu e nevoie să duc singură povara unui drum ISTOVITOR, cu firul incertitudinii "cu ce-mi plătesc facturile", cu firul "că asta am făcut în ultimii 10 ani şi îmi place şi dacă aş câştiga la lotto aş face asta pe gratis în continuare". Şi nu de puţine ori, firul e împletit cu lacrimi. Dar, HEY, ASTA E VIAŢA!