Minunica Sfântului Nectarie

Pe la începutul săptămânii trecute, mă durea gâtul îngrozitor de tare, mă cocoşam de durere la o simplă înghiţire de apă. Aveam o stare de "vreau să mă ascund sub plapumă toată ziua". Dar asta nu se putea, cu băieţelul acasă,  şi el în recuperare după o boală a copilăriei, dar suficient de energic încât să aibă nevoie de un părinte apt. Un paracetamol m-a ajutat,  am fost funcţională câteva ore,  apoi nici asta nu m-a mai ajutat. Am încercat leacuri băbeşti şi spray-uri şi bomboane de gât,  toate or fost apă de ploaie. Seara îmi venea să plâng, nu puteam nici să adorm şi a doua zi urma să merg în starea asta la analize, cu copilul dupa mine şi apoi la doctor după reţetă şi să am grijă de copil toată ziua. Mă tot zvârcoleam frustrată în pat, cu durerea şi îngrijorarea pentru a doua zi.  Mi-a trecut prin cap să citesc acatistul Sfântului Nectarie de pe telefon. Dupa ce l-am citit m-am liniştit şi am dormit câteva ore. M-am trezit în mijlocul nopţii,  am citit iar acatistul şi am mai dormit câteva ore. Dimineaţa m-am trezit cu gâtul horror,  dar nu aveam voie nici să mănânc, nici să beau apă înainte de analize... L-am trezit pe Ian şi ne-am dus la analize. Apoi am mers la farmacie, am luat Nurofen Forte şi mi-a luat din durere câteva ore. Pe la 11 mi-au venit rezultatele pe e-mail, ne-am dus la un printer în cartier să avem hârtia la mână când o să mergem la doctor. Pe drum spre casă,  Ian se dădea cu trotineta. La un moment dat s-a oprit lângă o tufă de păpădii şi a început să culeagă: "una pentru tine, una pentru tati, una pentru mine". Era aşa de fericit! În altă zi oarecare aş fi fost sătulă de rolul de mamă până la ora aia şi m-ar fi durut gâtul de la prea mult urlat la el... Ziua a trecut apoi după rutina obişnuită şi seara mi-am dat seama că toată ziua am avut linişte,  am avut înţelegere şi empatie faţă de Ian,  am ştiut şi am şi fost capabilă să gestionez situaţiile care au aparut cu el (de obicei ŞTIU ce am de facut, dar NU POT). A fost o zi bună!  

Concluzia mea e că Sfântul a făcut nişte minunele cu mine,  m-a întărit în tot ceea ce era neputinţă pentru mine pentru a putea face faţă zilei. Nu a făcut să dispară problema de tot, dar a alinat-o, m-a întărit în neputinţe şi până la urmă asta face un părinte bun cu copilul său: îl susţine să poate trece încercarea, astfel îşi creşte rezilienţa în faţa adversităţilor vieţii şi, în plus, ei îşi întăresc relaţia...

Domnul nostru Hristos când a fost răstignit a trebuit să simtă toată durerea, nu s-a luat paharul de la El,  dar virtuţile L-au ajutat să reziste. Deci dacă noi suntem chemaţi să fim ca El,  atunci nu vom fi scutiţi de greutăţi şi dureri în viaţa asta, dar trebuie să ne întărim în virtuţi, cu ajutorul Lui, pentru a putea rezista. Ca şi oameni care ne dorim să fim creştini,  să îl urmăm pe Hristos,  avem parte de toate greutăţile lumii,  fără privilegii speciale, dar nu suntem SINGURI şi asta face toată diferenţa.  Avem Biserica,  duhovnicii care ne învaţă iubirea,  rugăciunea care ne întăreşte,  avem un TATĂ,  nu suntem orfani.