29 aprilie 2018

Slăbire

Blogul acesta nu mai e demult despre handmade, deşi aşa a început. E un mini jurnal în care-mi însemnez gânduri, trăiri, experienţe de viaţă. Am nevoie de un locşor unde să îmi contorizez demersurile mele cu alimentaţia sănătoasă şi mişcarea, şi aş încerca aici, să văd dacă ar putea funcţiona - ca mod de conectare cu alţii cu aceleaşi preocupări.

Ţelul meu este să slăbesc 10-15 kg, să obţin mai multă energie, vitalitate, să îmi formez obiceiuri sănătoase pentru toată viaţa şi să învăţ să îmi "tratez" durerile şi altfel decât cu mâncare. Durerile sufleteşti.

Planul meu e simplu: 

- 3 mese echilibrate pe zi
- alergare de 3-4 ori pe săptămână
- fără zahăr, miere, patiserie
- mişcare în timpul zilei prin: activităţi casnice, plimbări
- apă mai multă
- să folosesc hunger scale
- mâncat încet

Minunica Sfântului Nectarie

Pe la începutul săptămânii trecute, mă durea gâtul îngrozitor de tare, mă cocoşam de durere la o simplă înghiţire de apă. Aveam o stare de "vreau să mă ascund sub plapumă toată ziua". Dar asta nu se putea, cu băieţelul acasă,  şi el în recuperare după o boală a copilăriei, dar suficient de energic încât să aibă nevoie de un părinte apt. Un paracetamol m-a ajutat,  am fost funcţională câteva ore,  apoi nici asta nu m-a mai ajutat. Am încercat leacuri băbeşti şi spray-uri şi bomboane de gât,  toate or fost apă de ploaie. Seara îmi venea să plâng, nu puteam nici să adorm şi a doua zi urma să merg în starea asta la analize, cu copilul dupa mine şi apoi la doctor după reţetă şi să am grijă de copil toată ziua. Mă tot zvârcoleam frustrată în pat, cu durerea şi îngrijorarea pentru a doua zi.  Mi-a trecut prin cap să citesc acatistul Sfântului Nectarie de pe telefon. Dupa ce l-am citit m-am liniştit şi am dormit câteva ore. M-am trezit în mijlocul nopţii,  am citit iar acatistul şi am mai dormit câteva ore. Dimineaţa m-am trezit cu gâtul horror,  dar nu aveam voie nici să mănânc, nici să beau apă înainte de analize... L-am trezit pe Ian şi ne-am dus la analize. Apoi am mers la farmacie, am luat Nurofen Forte şi mi-a luat din durere câteva ore. Pe la 11 mi-au venit rezultatele pe e-mail, ne-am dus la un printer în cartier să avem hârtia la mână când o să mergem la doctor. Pe drum spre casă,  Ian se dădea cu trotineta. La un moment dat s-a oprit lângă o tufă de păpădii şi a început să culeagă: "una pentru tine, una pentru tati, una pentru mine". Era aşa de fericit! În altă zi oarecare aş fi fost sătulă de rolul de mamă până la ora aia şi m-ar fi durut gâtul de la prea mult urlat la el... Ziua a trecut apoi după rutina obişnuită şi seara mi-am dat seama că toată ziua am avut linişte,  am avut înţelegere şi empatie faţă de Ian,  am ştiut şi am şi fost capabilă să gestionez situaţiile care au aparut cu el (de obicei ŞTIU ce am de facut, dar NU POT). A fost o zi bună!  

Concluzia mea e că Sfântul a făcut nişte minunele cu mine,  m-a întărit în tot ceea ce era neputinţă pentru mine pentru a putea face faţă zilei. Nu a făcut să dispară problema de tot, dar a alinat-o, m-a întărit în neputinţe şi până la urmă asta face un părinte bun cu copilul său: îl susţine să poate trece încercarea, astfel îşi creşte rezilienţa în faţa adversităţilor vieţii şi, în plus, ei îşi întăresc relaţia...

Domnul nostru Hristos când a fost răstignit a trebuit să simtă toată durerea, nu s-a luat paharul de la El,  dar virtuţile L-au ajutat să reziste. Deci dacă noi suntem chemaţi să fim ca El,  atunci nu vom fi scutiţi de greutăţi şi dureri în viaţa asta, dar trebuie să ne întărim în virtuţi, cu ajutorul Lui, pentru a putea rezista. Ca şi oameni care ne dorim să fim creştini,  să îl urmăm pe Hristos,  avem parte de toate greutăţile lumii,  fără privilegii speciale, dar nu suntem SINGURI şi asta face toată diferenţa.  Avem Biserica,  duhovnicii care ne învaţă iubirea,  rugăciunea care ne întăreşte,  avem un TATĂ,  nu suntem orfani.

21 aprilie 2018

O perspectivă sănătoasă

"We are not here for happiness, which is a mask, we’re not here for sadness, which is a mask, we’re here for gratitude and love, which is the truth.

When you have gratitude and love, you also become certain and present.

The four greatest healers on the planet, I call them the four cardinal pillars of healing, is gratitude and love of the heart, certainty and presence of the mind."

Dr. John Demartini

11 aprilie 2018

Update program

De ceva vreme simt ca am ajuns la capătul iubirii mele. Nu mai e nimic: mă uit la vârful picioarelor şi văd doar o prăpastie fără fund. Ceea ce numeam eu "iubire" era un minunat hedonism îmbrăcat în straie sentimentale. Şi asta nu te poate duce departe. Perăntingul ăsta mă pune în situaţia de a "utiliza" iubire la fiecare pas - şi :)) din proprie experienţă vă spun că nu poţi mima iubirea forever!

Anul trecut de ziua mea o prietenă mi-a urat să mă maturizez (!) şi s-ar putea ca acuma chiar să i se împlinească urarea. Poate că dorinţa de a depăşi stadiul de iubire-de-dragul-propriei-plăceri spre o iubire-adevărată care are în centru pe Dumnezeu şi e orientată cu fineţe spre aproapele meu... poate că asta e maturizarea. Şi trecerea asta e lucidă, grea, dureroasă şi simt că tre' operaţie pe cord deschis. Firea veche e puternică, are obiceiuri bine bătute în cuie în experienţă de peste 30 de ani..

Iubirea asta beta, pe care o presimt şi aş vrea să o downloadez în toate soft-urile cu care funcţionez, este o pace împlinitoare şi e chiar plapuma ce mi-am comandat-o mai demult când am vrut să am pace chiar şi în faţa greutăţilor.

..........................................................

De obicei când mergeam pe stradă şi vedeam de departe că urmează să trec pe lânga oameni dubioşi, mi se făcea inima cât un purice şi aveam un mic atac de panică la gândul că o să se ia de mine, o să îmi spună lucruri urâte, o să mă tragă de haine... pentru că asta merit... sunt un om atât de oribil încât asta merit. Şi prietenii mei sau alţi oameni de treabă nu fac asta cu mine pentru că sunt îngăduitori... Dar ceva o făcut click în capul meu (sau în inima mea? nu ştiu cine a fost primul, creierul sau inima :) ) mi-am dat seama că dincolo de orice lucru urât sau frumos sau bun sau greşit pe care l-am făcut, îl fac sau îl voi mai face... valoarea mea ca om este dată de existenţa mea - ca fiinţă creată şi iubită de Dumnezeu. Şi gândul ăsta e CEL MAI MARE SCUT în faţă a ceea ce mi se întâmplă.

De vorbiţi mă fac că n-aud,
Nu zic ba şi nu vă laud;
Dănţuiţi precum vă vine,
Nici vă şuier, nici v-aplaud;
Dară nime nu m-a face
Să mă iau dup-a lui flaut;
E menirea-mi: adevărul
Numa-n inima-mi să-l caut. 
M. Eminescu 

Iubirea lui Dumnezeu mă ocroteşte şi chiar dacă mă întâlnesc pe stradă cu oameni dubioşi, o să ştiu că sunt iubibilă şi că ei se iau de mine pentru au probleme, nu pentru că merit asta. Nu se pot atinge de perla ce-am decoperit-o.

..........................................

Am găsit şi manual de implementare a soft-ului, cartea părintelui Ioachim Parr:

Schiarhimandrit Ioachim Parr

"Şi, dacă sora ta intră în casă în această stare, purtând înăuntrul ei flacăra iadului, poţi, oare, încerca să stingi focul cu foc? De ce să intri în conflict? De ce să nu stingi acest foc cu apa dragostei? Poate, pentru că tu nu ai pur şi simplu această dragoste?"

"Când iubiţi, nimeni nu vă poate jigni, pentru că voi ştiţi adevărul despre voi însevă."

"[...] semnul iubirii voastre pentru Dumnezeu şi al prezenţei lui Dumnezeu în viaţa voastră este bucuria. Aşadar, unde vă este bucuria?"

"Și, desigur, cea mai importantă schimbare pe care noi o putem face, constă în faptul că trebuie să încetăm să ne facem pe noi înșine centrul vieții noastre și să îi socotim așa pe Dumnezeu și pe apropele. Așadar, țelul pocăinței este să ieși din limitele sinelui tău."

"De voi depinde ce alegeți. De voi depinde dacă vreți să trăiți ca și cum ați fi înconjurate de nori de furtună sau dacă vreți ca soarele să vă lumineze calea către Dumnezeu. Alegerea noastră nu ne schimbă starea fizică, dar modifică lumea noastră duhovnicească."

"Sfinții Părinți ne spun că viața sufletului este înăuntrul omului, în inima lui, și nimic nu se poate atinge de ea, nimic nu-i poate face vreun rău, daca noi înșine nu îngăduim acestui lucru să se întâmple. Numai ce îngaduiți voi sa pătrundă în inima voastră poate să vă distrugă sau să vă facă mai bune."

"Adeseori, noi ne framântăm, ne enervăm, ne îngrijjorăm, socotind că pricina acestor simțăminte sunt lucrurile care ni se întâmplă, dar nu este așa, noi înșine îngăduim ca aceste trăiri să devină o parte din noi."

"Puterea de a mulțumi ne dăruiește puterea de a iubi."


Încă nu am terminat cartea, dar îmi vine să subliniez pe fiecare pagină un nou citat care mă ajută să pricep cum stă treaba cu versiunea beta a iubirii. Îmi urez succes, partea naivo-idealisto-optimistă din mine speră să mi se lipească ceva din cele citite :)