Târziu Te-am iubit

„Târziu Te-am iubit, frumusețe, atât de veche și atât de nouă, târziu Te-am iubit! Căci iată, Tu Te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afara mea. Acolo, în afara mea, Te căutam pe Tine și, în urâțenia mea, mă năpusteam asupra lucru­rilor frumoase pe care le-ai creat. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine! Și mă țineau departe de Tine tocmai acele lucruri frumoase care nu ar fi existat dacă nu ar fi existat în Tine.
M-ai chemat, m-ai strigat și ai sfâșiat surzenia mea! Ai fulgerat, ai străluminat și ai izgonit orbirea mea! Ai răspândit mireasma ta, Ți-am respirat suflarea, iar acum suspin după Tine, Ți-am simțit gustul, iar acum mi-e sete și mi-e foame de Tine! M-ai atins și ai aprins în mine dorința după pacea Ta!
Când voi fi strâns legat de Tine, cu întreaga mea ființă, pentru mine nu vor mai exista niciodată durerea și chinul; viața mea va fi cu adevărat vie, căci va fi în întregime plină de Tine. Pe cel ce îl umpli Tu îl ușurezi, dar eu, fiindcă nu sunt cu totul plin de Tine, pentru mine însumi sunt o povară.”


(Fericitul Augustin, „Confesiuni”, cartea a X-a, cap. XXVII)



Comentarii