Despre viaţă - 1

Îmi trăiesc viaţa măsurându-mi valoarea ca om în funcţie de cât sunt de iubită de apropiaţii mei. Mi-am creat astfel teren perfect pentru suferinţă - iubirea lor fluctuează, uneori se retrage şi deseori se exprimă în alt limbaj decât al meu. Când vine bărbatul de la lucru şi, fără să scoată o vorbă, pune salariul şi bonurile pe masă, îngândurat şi distant, după ce a muncit o lună în frig, ştii că e gestul maxim de iubire pe care îl poate face. Şi nu doar atât - e un gest absolut eroic, căci îşi sacrifică timpul şi pasiunile, pentru a aduce bani şi stabilitate în familie - şi atunci nu mă mai aştept să se îndrepte spre mine cu gesturi romantice demne de filme patetice "Tânăr şi neliniştit" şi îi văd tăria sufletului, fac ţăndări toate pretenţiile mele pudrate.... şi nu mai aştept să primesc mângâiere, căci am primit-o deja prin luxul ce mi se oferă - să lucrez ce-mi place, din confortul căldurii de acasă. Dar până am ajuns la aceste concluzii măreţe am trecut prin multă durere...  durerea ruperii de fantezie şi primire a realităţii.

"Oooh, life... is bigger, bigger than you!"


Comentarii

Trimiteți un comentariu