21 ianuarie 2018

Despre viaţă - 2

Îmi măsor valoarea mea ca om în iubirea celorlalţi pentru mine şi ajung să trăiesc pe un continuu roler coaster, cu emoţii puternice, greu de gestionat: chiar şi bucuria e paralizantă, mă alienează de realitate şi mă copleşeşte.

Singura care aduce pace în acest carusel este conştiinţa că Dumnezeu mă iubeşte. Asta aş vrea să-mi fie fundaţia stabilă pe care îmi trăiesc fiecare zi în parte şi la care mă reîntorc de câte ori mă pierd în griji. Când am conştiinţa asta, atunci aşteptările de la ceilalţi se sucesc la 180 grade şi pretenţiile faţă de ei se transformă în atenţie la nevoile lor. Când paharul meu e plin de conştiinţa iubirii lui Dumnezeu, eu mă simt completă în imperfecţiunea mea şi în plus găsesc ce să dau altora. Când am conştiinţa că Dumnezeu mă iubeşte, am totul. Am linişte, am speranţă, am valoare prin simpla mea existenţă şi deci nu mai am nevoie să fiu validată prin lucruri efemere. Faptul că Dumnezeu mă iubeşte doar pentru că exist mă responsabilizează, nu mă face să mă mândresc: şi pe cei din jurul meu îi iubeşte la fel!!! Şi îmi arată spre ce iubire trebuie să tind faţă de ei din jur.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu