16 septembrie 2018

Despre slăbit

Nu degeaba am făcut etichetă specială "SLĂBIRE", adică chiar e un subiect care îmi ocupă mulţi rami din cap. Numai anul acesta am încercat câteva metode, darămite anii trecuţi. Problema e ca orice aş face nu mă pot ţine pe termen lung. Cumva ăsta e scopul meu. Să găsesc o metodă de slăbire şi menţinere pe termen lung. Ceva care să îmi dea energie şi tonus, să mă hrănească şi să ajung în timp să nu mă mai gândesc la mâncare aşa de mult.

Am ajuns în punctul în care efectiv, după atâtea încercări, nu mai cred că pot reuşi să slăbesc. Şi totuşi, în pesimismul meu, eu tot mai ÎNCERC. Sunt o ciudată din punctul ăsta de vedere. De ce continui să încerc dacă am eşec după eşec? Din 2 motive:
1. Comparând cu anul trecut, mănânc mult mai multe legume, fructe şi în general un pic mai sănătos, deci toate încercările eşuate le pot contabiliza uşor la categoria: ANTRENAMENT. Că nu voi lua medalia de aur la Olimpiadă, asta am înţeles de mult. Dar dacă îs mai "rapidă" cu 30 de secunde faţă de anul trecut, atunci se numeşte că am făcut progres. Poate că la mine păşii sunt MIIIIIIICI FOAAAAAAAARTE MIIIIIIIICI, poate că aşa funcţionez eu.
 2. Încă mai am entuziasmul şi credinţa că "de data asta". Deşi raţional nu cred (experienţa mi-a demonstrat că nu sunt în stare) e ceva în sufletul meu care zice: ăsta e răspunsul, de data asta o să reuşeşti! :)))) 

Am urmărit multă vreme video-urile şcolii de slăbit, în special cele despre fructe, combinarea alimentelor, ce să mănânci la cină şi acum încerc să aplic ce am aflat. Anul trecut nu eram în stare să mănânc fructe dimineaţa, acum pot şi îmi cade bine, nu mai am foamea aia nebună toată ziua, deci încercările aşa-zis eşuate au dat roade aici!

Eu sunt exemplul cel mai grăitor pentru citatul lui dr. John Berardi: 

Doing things badly is a necessary precursor to doing them well.
So, answer honestly:
Can my ego take it? Can I be okay with sucking at something for an uncomfortably long time before there's a chance I'll be good?

Or will I just hide behind cynicism, skepticism, tantrums, distractions, or simply "that's the way I've always done it and I turned out fine"?
 
Acetea fiind spuse, iată ce încerc acum:
mic dejun: fructe de câte ori simt nevoia până la prânz şi uneori mai adaug şi 1-2 linguri de nuci/seminţe hidratate 
prânz: legume + proteine SAU legume + carbohidraţi complecşi (cartofi, pâine integrală, orez), ideea e să nu combin carbohidraţii complecşi cu proteinele
cină: un sălătoi sau un suc mare de legume

E într-un fel umillitor să continui să scriu aici altă şi altă metodă de slăbire pe care o încerc, după care urmează mereu dezumflarea odată cu eşecul... Şi totuşi, eu încerc să privesc din perspectiva unui jurnal de bord, din perspectiva încercării-eşuării-încercării... cumva aşa e viaţa... nu ştiu... Întrebarea lui Berardi e esenţială pentru mine: Can I be okay with sucking at something for an uncomfortably long time before there's a chance I'll be good? 
 
 

3 septembrie 2018

Deşteaptă-te şi priveşte

"[...] creştin nu cumva proaspăt cocoloşit în credinţă de frică şi din nevoia de cuib, de bârlog, de adăpost, deşteaptă-te şi priveşte unde te-ai băgat; la umbra crucii, a unei unelte de tortură de pe care şuroieşte sângele [...] ."

"Imposibilul.
Acesta ni se cere."

"Crezând numai pe jumătate, ori pe sfert, ori şi mai puţin, aproape deloc, dar atât de nenorocit încât, nenorocirea însăşi substituindu-se credinţei, m-am încredinţat. Fără de ruşine. Nu mi-a fost ruşine să mă rog. Poate că de aceea am şi fost ascultat."

Jurnalul Fericirii - Nicolae Steinhardt


După ce mă întorc din concediu aş vrea să mă adun şi să detaliez ce vreau să spun prin citatele de mai sus.

22 august 2018

Back to basics

Vara asta a fost un carusel în privinţă slăbitului. De fiecare dată când începeam un plan alimentar, după 3-4 zile ieşea la suprafaţă o răceală urâtă care mă întorcea înapoi de unde am plecat. Şi după câteva încercări eşuate mi-am dat seama că ori mănânc prea puţine calorii, ori nu mi se potiveşte abordarea, dar e clar că îmi scade imunitatea imediat ce schimb alimentaţia.

Pentru un om ca mine care are simţul mâncatului totaaaaaal distorsionat, e un subiect foarte-foarte delicat: nici nu pot renunţa la a avea grijă ce mănânc, nici nu pot trăi multă vreme cu restricţii foarte mari. Problema e că oricare variantă o aleg, tot ajung să mă gândesc la mâncare toată ziua - dacă nu am restricţii, mănânc des şi dau iama în toate de fiecare dată când am cea mai mica senzaţie de foame (uneori capul meu traduce greşit, defapt e poftă sau anxietate) - saaaau dacă am o dietă restrictivă, atunci visez savarine şi banane coapte în continuu.

De ce m-am îngrăşat? Pentru că am mâncat de toate sau pentru că am mâncat haotic-de-10-ori-pe-zi de toate? M-am îngrăşat între Crăciun şi Revelion sau între Revelion şi Crăciun? M-am îngrăşat de la pireu cu şniţel sau de la gustările dese şi super calorice dintre mese?

Aşa că acum încerc ceva nou. E pe termen lung, like pe viaţă. Am observat câţiva oameni în jurul meu, care au un obicei foarte ciudat şi total străin de mine: mănâncă 3 mese pe zi. Adică se pun la masă cu foamea în ei şi mănâncă, savurează, nu fac mofturi, nu au pretenţii, nu calculează calorii, nu evita pâinea, nu mănâncă gustări între mese, nu se gândesc la mâncare între mese, nu-şi rezolvă supărările cu ciocolată. Adică nişte oameni ciudaţi :) care mănâncă ca să trăiască şi savurează aceste 3 mese pe zi. Pentru cineva ca mine care a confundat mâncarea ani de zile cu un panaceu universal pentru dureri sufleteşti, a mânca 3 mese pe zi, în scop de hrănire şi savurare e ceva INEDIT :)

Aşa că ăsta e noul meu plan alimentar şi "educaţional" care mă ajută să nu mai calculez calorii, să nu mă gândesc la mâncare în continuu, să nu îmi fie foame în continuu (pentru că mănânc cât îmi trebuie la o masă!), să stau liniştită la gândul că peste câteva ore voi mânca din nou cât am nevoie, fără să am mâncăruri "interzise": să mănânc bine de 3 ori pe zi.

Ce înseamnă să mănânc bine? Proteine, legume, carbohidraţi (adică mâncare normală, de oameni normali) şi dacă simt nevoia la final un desert format din ceva dulce - fructe, ciocolată, dulceaţă, orice îmi place.

Între mese beau apă, cafea, ceai. 

Nu ştiu daca voi slăbi, dar cel puţin nu o să mai fiu obsedată de mâncare în continuu.


Revin cu observaţii după o lună, acum am abia vreo 5 zile la activ cu această metodă "inedită" :) 

21 august 2018

14 august 2018

gânduri despre viaţă

http://de-dimineata.soldigo.com

Colierul e rezultatul unei comenzi care mi-a mers exact la suflet. E genul de clientă care îmi cunoaşte munca de ani de zile şi îmi dă suficiente detalii referitor la ce are nevoie, dar îmi lasă în acelaşi timp toată libertatea de a decide asupra creaţiei.

Viitoarea mireasă a vrut să poarte la cununie un colier în care să ia amintirea zilei când a fost cerută de soţie într-un lan de lavandă... Am făcut 2 teste pe bile şi abia a treia încercare a fost cu succes :) Ghirlande de flori - lavandă, coada şoricelului şi cicoare- împletite cu broderie pe bile albe...

Mi-a plăcut să lucrez - creaţia mă unge la suflet, mă împlineşte şi îmi dă o bucurie deosebită... colierul îmi răspunde înapoi ca un ecou: e bine... e bine... Seamănă a aprobare de a trăi, a încurajare pe drum. Îmi echilibrează tendinţele rigide şi încordarea.

Visez să ajung şi eu un om armonios şi creaţia e una din fântânile prin care sap în adânc spre echilibru. Recunosc, când mă uit în jur mi se pare ca am rămas în urmă cu trăitul vieţii şi pun presiune pe mine să fiu şi eu în rând cu cei ce par atât de fericiţi prin vecini. Dacă m-aş elibera de presiune... ce explozie solară ar putea deveni viaţa mea... să îmi aprob clipa, să simt prezentul, să îmi îndrept spatele şi să mă relaxez - nu e nevoie să caut atât de asiduu, nu e nevoie să recuperez mai mult decât se poate în mod natural, sunt bine, sunt ok, pot s-o iau înceeet-înceeet... să nu vând prezentul pentru o proiecţie în viitor...

Recunoştinţa mi-ar putea aduce ceea ce-mi doresc: să văd ce am, să văd cât am reuşit să înţeleg în ultimii ani. Recunoştinţa mă va echilibra şi mă va aduce în prezent mereu şi mereu.

7 august 2018

dezmorocăneală

Sunt recunoscătoare:
- pentru prieteni, pentru conversaţii în care te simţi înţeles şi reuşeşti să stabileşti o conexiune
- pentru sănătate. Azi sunt bine, săptămâna trecută eram varză. Să sărbătorim!
- pentru speranţă; aici mai am de lucru să separ speranţa cu iz de naivitate şi idealism, de speranţa care ţine de credinţă şi ancorarea în realitate.
- pentru toate informaţiile pe care le găsim la botul calului acum de când cu internetul



4 august 2018

Să pun în loc

Există devieri în mine care se pot stârpi doar dacă reuşesc să pun altceva în locul lor. Am descoperit asta empiric: o situaţie poate genera ceva bun sau ceva rău in mine, dar nu poate să nu genereze nimic. De exemplu, când cineva îmi laudă munca, vai ce frumoase coliere, îmi e foarte uşor să cad în trufie şi să mă bălacesc o vreme în gândul că sunt tare grozavă, după care evident să vine căderea cu buşituri. De curând mi-am dat seama că de îndată ce mă laudă cineva pentru ceea ce lucrez - I M E D I A T să-mi îndrept gândul spre Dumnezeu, Creatorul meu, Tatăl care mi-a dat darul şi să mă înclin Lui cu recunoştinţă. Eu ŞTIU că de la El am totul, îmi amintesc rugăciunile fără cuvinte de când eram mică şi îmi doream să am talente deosebite ca să fiu şi eu iubită de cei din jur... dar acum am 34 de ani, nu mai sunt copil, acum ştiu că tot ce am primit a fost darul Lui pentru ca să pot supravieţui în familia mea lipsită de dragoste, dezbinată de scandaluri şi unde am crescut ca o sălbatică din cauza neglijenţei de toate felurile. Talentul meu, la bază, e doar o strategie de supravieţuire şi abia în ultimii ani a început să devină şi altceva - o formă de comunicare cu ceilalţi, o formă de exprimare a emoţiilor reprimate şi de explorare interioară. 

O altă latură în care am descoperit că funcţionează S H I F T -ul :) este curajul. Curajul pus în locul laşităţii. Nu ştiu cum par eu din exterior, dar mă tem că în urma blogului aş putea apărea într-o lumină mai bună decât e cazul. Eu sunt o laşă de felul meu: sunt prea laşă să-mi traiesc viaţa, prea laşă să îmi asum emoţiile, prea laşă pentru a comunica sincer cu cei din jurul meu atunci când există un conflict sau orice altceva care necesită LĂMURIRE, LIMPEZIRE, CLARIFICARE - şi aşa ajung să trăiesc -  ca urmare a laşităţii - în confuzie şi într-o stare de conflict mocnită. Mă ascund după lene şi nu am curajul să trăiesc aşa cum vreau să trăiesc. Mă ascund, ca o laşă, de ceea ce simt, şi evit conflictele ca să evit stările tulburi pe care le generează confruntarea. Prefer pacea cea rea în locul războiului cel bun. Mai demult nu vedeam beneficiile aduse de curaj, dar acum le văd, şi, cu un pic de discernământ aş vrea să fiu curajoasă cât mai des. Nimica nu-i mai frumos pe lumea asta decât CLARITATEA. Să vezi realitatea şi să o integrezi, chiar dacă asta înseamnă să-ţi asumi şi durerea care vine odată cu ea.

Mai e ceva "interesant", o descoperire recentă. În familia în care am crescut eu, singura formă de conectare cu unul din membrii familiei era să te aliezi cu el împotriva altuia din familie şi să râzi de el, de neputinţele, de slăbiciunile, de eşecurile lui. Sarcasmul şi denigrarea era singura formă de conectare cu altul din familie - pentru scurtă vreme, căci oricând puteai deveni tu victimă. Mi se pare îngrozitor felul ăsta de a relaţiona şi deocamdată încerc să îl dibuiesc în felul meu de a mă purta cu prietenii  - apare de obicei sub formă de sarcasm... Ce să pun în loc? Ce pui în locul răutăţii gratuite? Care e forma "corectă" de relaţionare în faţa slăbiciunii aproapelui? Oare empatia? Răbdarea? Mângâierea? Odihnirea? Ce alte forme de conectare cu alţii mai există?

Am tricou cu Superman :))  la 3 ani, vârsta lui Ian acum

25 iulie 2018

Nota 10

Liceu. Ora de română - înot ca peşte-n apă, nu învăţ nimic, dar pricep totul şi analiza pe text e ceva ce-mi place să fac, sunt bună, merg şi la olimpiadă. Dă-mi textul şi-ţi comentez instant ce pricep din el. Doar că într-o zi, ceva ciudat se întâmplă, profa de română intră în clasă, ne spune să scoatem o foaie şi să răspundem la întrebarea "Ce înseamnă iubirea?". Parcă prinde sens şcoala şi unsă la suflet încep să scriu, simţindu-mă în elementul meu.

Vine ora următoare, vin rezultatele la "test". Mă mir că ni le-a adus înapoi corectate şi cu notă pe ele, mi se pare că e stupid să pui note pe o părere personală. Şi totuşi, primesc hârtia - luasem nota 9. Mă foiesc nedumerită şi mă uit la colegul din faţă care de obicei ia note de 7 şi văd că a primit 10. Sunt bulversată. Adică eu nu ştiu prea bine ce e iubirea şi colegul meu din faţă ştie... În pauză îi iau lucrarea colegului şi citesc acolo... pentru el iubirea e ceva ce te îmbată, te face să pluteşti, îţi vine să miroşi flori. În lucrarea mea iubirea e: grijă, respect, răbdare... Mă încovoi înăuntrul meu, eu care tânjesc atâta după iubire, tocmai eu am înţeles pe dos. Eu care doar asta visez... visez la cai verzi pe pereţi.

Întâmplarea asta a rămas întipărită în creierul meu ca o fantă nouă săpată fix în carnea creierului. Îmi e clar: nu ştiu ce e iubirea, sunt doar o maşină mecanică care nu simte.

Anii au trecut :)

Iubirea plutitoare şi îmbătătoare m-a prins şi pe mine, dar nu mi-a ţinut de cald în vremuri de conflict. M-am căsătorit şi am făcut un copil... Acum, după 12 ani împreună, nu mai am ce face cu declaraţii de dragoste şi emoţionalisme fără fond. Iubirea pentru soţul şi copilul meu este zero dacă nu îmi cultiv virtuţile grijii, al respectului, al răbdării. "Much harm has been done in the name of love, but no harm can be done in the name of respect" - Magda Gerber. Aşa că, dragă doamnă profesoară B., îmi dau singură nota 10 pe "test", pentru că după 15 ani am ajuns la aceiaşi concluzie ca în liceu...
"Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. "(Biblia, Corinteni 13)

Degeaba eşti îmbătat de hormoni, atracţie şi admiraţie pentru persoana iubită, dacă n-ai deprins darul de a răbda 10 ani să trăieşti lângă ea. Îndrăgostirea vine şi pleacă aleatoriu şi nu ţine la drum lung. O poţi alunga sau o poţi primi, dar virtuţile pe care ţi le clădeşti în numele iubirii - acestea rămân şi le prefer acestora în locul vinului dulce.

În acelaşi timp, e greu de dus această revelaţie, pentru că îmi arată că îs cam foaaaarte la început de drum pe calea iubirii. Dar dacă vreau, asta înseamnă că lucrez şi că ceeeva-ceeeva se mişcă în mine, spre schimbare... nu?

la 20 de ani ... foarte "supărată" :)

14 iulie 2018

"Acasă"

"Vreau să cânt, să visez și să râd, să nu uit să mă joc câteodată. Și-atunci când în lume voi pleca, să nu uit să mă-ntorc ACASĂ." Smiley :)

http://de-dimineata.soldigo.com

7 iulie 2018

Inima casei

 

"INIMA CASEI" este un nou produs pe care aş vrea să îl aduc în magazin. Acesta este special făcut pentru o prietenă care s-a mutat la casa ei şi am gândit inima împreună cu ea: un amestec de recunoştinţă pentru lucrurile frumoase din căminul ei şi o rugăciune ascunsă prin simboluri, pentru cum visează să îşi împlinească familia. "Inima casei" vine la pachet cu o sticluţă de ulei esenţial de lavandă, ca să miroase frumos şi să o protejezi de molii. O metafora frumoasă pentru "niciodată să nu uiţi de inima ta" şi să ai grijă de ea :) 


7 iunie 2018

Mini colecţie Naturista

Podoabe în culori telurice, pentru femeia care nu aparţine urbanului în totalitate. Ea e o mică amazoană cu inima atinsă de acea neîmblânzire, de acel factor wild - deloc savage :) - şi poartă mici expediţii de cucerire a liniştii prin păduri, pajişti, munţi...

Reset

Am avut câteva săptămâni bune, cu mâncat sănătos şi aşa cum mi-am propus (salate din multe legume raw + proteină), după care nu mai ştiu ce s-a întâmplat (viaţa?!) şi am revenit la mâncatul la întâmplare. Mi-a scăzut energia din nou şi sunt iar în punctul zero.

Dar mă apuc din nou de aceiaşi Dietă Diana. De ce? Pentru că e singurul plan care mă energizează în timp ce mânânc mai puţin ca de obicei şi simt că mă hrănesc cu adevărat. Şi e singurul program în care nu am pofte nebune de dulciuri sau să mă apuce vreo foame nebună între mese.

De ce am deraiat? Pentru că deşi e super simplu să faci salate crude, totuşi, trebuie să mergi la aprozar, să cumperi legumele, să le speli, sa le cureţi şi să le tai. Undeva în procesul ăsta m-am lenevit (sunt expertă) şi bulgărele s-a pornit la vale şi iată-mă-s de unde am plecat. Aparent. Îs totuşi mai deşteaptă cu o greşeală. Şi mai bogată în experienţă... zise ea şi se mângâie pe cap. Cineva trebuie să mă aline şi acuma îs eu la rând.

Aşa că o iau de la capăt, de mâine reîncep opraţiunea SZALATTA!  

1 iunie 2018

31 mai 2018

THE SHIFT

După cum zice Aurel Tămaş în cântarea lui: "Când eram mai mic nu știam nimic și trăiam în lume mult mai fericit..." :-) Aș putea parafraza: "Când eram mai mic nu știam nimic, dar am găsit un subterfugiu care să mă facă aparent fericit..."

Eram la grădiniță și îmi aduc aminte cât de lăudată era o colega de-a mea pentru desenele pe care le făcea. Erau mereu postate pe afișier și în special îmi aduc aminte cum desenase o mămică într-o rochie lungă, mov, cum împingea un cărucior. Eram absolut fermecată de abilitățile ei. Și în acel moment, mi-l aduc aminte perfect, pe coridorul întunecos al grădiniței, am decis că voi începe să desenez și eu frumos... Și astfel o să fiu apreciată (ceea ce în căpșorul meu de copil era egal cu iubirea). Aşa, mi-am cultivat asiduu această latură, fără să îi prind neapărat subtiltățile, fără să fiu cu adevărat înzestrată spre artă. Pentru asta, înțeleg eu acum, e nevoie să ai un simț fin și curat, să fii cumva vulnerabil în mod voluntar. Ori eu începeam să desenez frumos, dar eram total opusul unui artist - eram închisă emoțional. Ca să nu mai simt durere. Așa cum zice Madonna în melodia "Frozen" - "You're frozen when your heart's not open". E doar un mecanism de apărare. Cum să creezi din starea asta? Nu se poate. Ca să poată intra inspirația și bucuria, trecuie să deschizi aceiași ușa pe care intră și durerea.

Am avut momente răzlețe de deschidere a inimii în care am reușit să transform durerea în artă, dar asta destul de târziu, pe la finalul liceului, prin facultate.



Ca să rezum totul în cuvinte simple, o mare parte din timp desenam pentru a impresiona și foarte puțin din timp desenam cu adevărat. Dar ce nu am înțeles eu, e că deși am fost apreciată pentru ce făceam, niciodată nu am simțit că sunt iubită. Dar când nu ai nimic altceva, aprecierea poate fi un sentiment care te menține pe linia de plutire. Te menține într-o stare de supraviețuire emoțională aproape demnă...

Când m-am întors spre credință (pe la 27 de ani) am avut revelația fraudei pe care o trăiam. A fost sfâșietor, mi se lua și surogatul meu de iubire. Desenam și cream podoabe pentru un strop de ceva imaginar, care nu-mi umplea inima.

Cream ca să primesc, dar nu mi se împlinea aşteptarea.

"Arta trebuie să odihnească şi să vindece contrarietăţile interioare ale omului. Aceste contrarietăţi derivă din însuşi destinul lui şi din tragedia lui. Arta are şi această misiune terapeutică..." C. Brâncuşi

Apoi am citit undeva, poate tot la Brâncuşi, că a face artă înseamnă a dărui şi am meditat multă vreme la asta, simţind o luminiţă salvatoare, dar nu înţelegeam "care-i treaba". Şi Steinhardt zicea "dăruind vei dobândi" şi mi-am stors creierii şi tot n-am desluşit. Apoi am citit pe internet povestea unui erou care spunea: "I exist not to be loved and admired, but to love and act. It is not the duty of those around me to love me. Rather, it is my duty to be concerned about the world, about man." Janusz Korczak


...şi părintele Ioachim
"Și, desigur, cea mai importantă schimbare pe care noi o putem face, constă în faptul că trebuie să încetăm să ne facem pe noi înșine centrul vieții noastre și să îi socotim așa pe Dumnezeu și pe apropele. Așadar, țelul pocăinței este să ieși din limitele sinelui tău."

"De voi depinde ce alegeți. De voi depinde dacă vreți să trăiți ca și cum ați fi înconjurate de nori de furtună sau dacă vreți ca soarele să vă lumineze calea către Dumnezeu. Alegerea noastră nu ne schimbă starea fizică, dar modifică lumea noastră duhovnicească."

...şi cuvintele Mântuitorului: "Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii."   (Matei 7, 12)

Mă simt pregătită să încep să dau. Să dau pentru ca să aduc bucurie. Un fel de întrecere cu mine însămi şi cu lumea: câtă bucurie pot să dau? aş putea şi mai multă? Toate abilităţile mele să conveargă spre asta: cât adevăr, câtă autenticitate şi câtă bucurie pot să aduc celor din jur prin creaţia pe care o fac?

Vreau să fac trecerea de la cerşetoare la boieroaică 😎
Şi trăiam în lume mult mai fericit,
https://Versuri.ro/w/4ko1