Zâna Bună şi Muma Pădurii

Când vine vorba de mămicie am două viteze:

Zâna Bună - răbdătoare şi iubitoare până la infinit, înţelegătoare, îndrăgostită de fiinţa aceasta uimitoare şi fascinantă care este copilul meu, creativă şi dornică de joacă, binevoitoare şi care îşi doreşte (în secret) şi alţi copii, zburdalnică şi care îşi face copilul să râdă în hohote, mângâietoare, ghicitoare de nevoi şi împlinitoare de nevoi, delicată şi atentă, încurajatoare, moale ca un nor de lână şi care nu are grijă de ea niciodată, doar de ceilalţi.

Muma Pădurii - rade tot ce prinde-n cale, tună şi fulgeră, se răsteşte, nu are răbdare, zmuceşte, zminteşte şi alungă, trage, se-ncruntă, e severă şi pune o mie de reguli, nu mai vrea alţi copii - îi e de-ajuns zmeul acesta. Muma Pădurii ar vrea să fugă-n lume şi să se ascundă într-o peşteră întunecată.

Azi mi-am dat seama, că Zâna cea Bună şi Muma Pădurii trebuie să se întâlnească într-o singură persoană! Când sunt blândă şi bună îmi lipseşte fermitatea, iar când sunt fermă îmi lipseşte blândeţea. Cum să fuzionez creaturile astea, aşa încât să devin şi io o mamă cât de cât împăcată de rolul ei? O mamă suficient de bună. Mno, amu'i atunci!

Comentarii

Trimiteți un comentariu