Jurnal de mămicie

Acum ceva vreme i-am zis lui Ian că mă strădui să nu mai strig la el. Şi dacă cumva o să se mai întâmple, îl rog să îmi amintească să nu mai vorbesc aşa tare, să vorbesc mai încet. Asta s-o întâmplat acum vreo lună probabil şi am uitat complet. Azi o fost toată ziua mârâit şi mi-o miorlăit în creieri toată dimineaţa şi evident că pe la amiază m-or ajuns nervii şi am urlat la el că tot mocoşea uşa de la balcon în timp ce eu încercam să fac demâncare. Şi Ian o venit la mine şi mi-o zis: "Mami, nu vorbi aşa tare. Vorbeşte mai încet!" .... şi m-am calmat şi i-am mulţumit că mi-o adus aminte, mi-am cerut scuze pentru că am urlat... Deci da, orice lucru bun sădit în copil are rod cândva undeva, orice încercare de a sădi binele nu e în van.......

Comentarii

  1. Sa stii ca noi nu ne rastim la copil...,,aproape" niciodata! :)) Noi suntem mame perfecte, calme, intelegatoare, intelepte. (GLUMESC!)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-aş bucura să fie aşa, aş ştii că uite, domnule, se poate! :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu