24 februarie 2017

Harta insulei mele pustii

Ca o continuare a episodului cu baobabul stufos...

...în ultima vreme sunt tot mai des pe buza prăpastiei care mă duce spre mânie. Îmi iese durerea de undeva din mine şi dau drumul la lucruri veninoase pe gură. :-( După care îmi pare rău, evident, şi deşi hârtia mototolită o pot întinde din nou, ea pătrează încă urmele ravagiilor.

Aşa că m-am gândit să îmi fac o hartă, ca şi cum viaţa ar fi o insulă pustie - plină de lucruri exotice, bunătăţi, dar şi pericole de care să mă feresc. Instictul de supravieţuire mă obligă să încep cu primejdiile şi astea-s lucrurile pe care le-am descoperit până acum:
Taifunul se dezlănţuie:
  • când mă grăbesc să fac un lucru şi ceva/cineva îmi stă în cale
  • când mă grăbesc să fac ceva şi copilul "mă încurcă", "refuză să colaboreze" sau spune "NU" la tot ce propun eu :((
  • când nu îmi pot gestiona impulsurile
  • când simt durere interioară care nu ştiu de unde vine
  • când nu-mi sunt împlinite nevoile
  • când nu îmi spun părerea pentru că "nu are rost" şi oricum "nu voi fi înţeleasă"
  • când sunt în preajma părinţilor sau când vorbesc cu ei la telefon
  • mă supără cineva şi îmi descarc nervii pe altcineva 
  • combinaţii de subpuncte de mai sus
Sunt sigură că mai sunt şi alte situaţii, dar numai astea le-am identificat până acum. Întrebarea e... ce mă fac când vine taifunul? Sunt oare complet singură pe insula asta pustie sau aş putea să cer ajutor?

Aş putea încerca:
  • să nu mă mai grăbesc
  • să îmi spun părerea, dar într-un mod frumos 
  • să îmi spun părerea când sunt calmă (calmată) şi după ce o trecut tumultul interior
  • să nu răspund direct la telefon când mă sună părinţii, să iau o pauză de 1-2 minute înainte şi apoi să sun eu, când mă simt pregătită 
  • să evaluez mereu situaţiile în care sunt, ceea ce înseamnă să îmi iau un răgaz de 2 minute înainte să dau drumul la prostii pe gură, să mă retrag undeva singură
  • să am mai multă grijă de mine şi de nevoile mele (Citeam undeva că niciodată să nu ai încredere în cineva care nu are grijă de el însuşi, cum va fi el capabil să aibă grijă de altcineva? Interesant, încă meditez la asta.)

2 comentarii:

  1. Didina, draga Didina! Nu te lupta cu framantarile sufletului tau, invata sa traiesti cu ele, incearca sa ti le cunosti si recunosti si accepti ca parte din tine. Iesi un pic si uita-te din afara. Contempla, asa cum faci cand te uiti de sus la o apa curgatoare si uneori involburata...si nu te chinui sa repari nimic, incearca doar sa nu te mai lupti cu tine. Te imbratisez cu drag.

    RăspundețiȘtergere