24 noiembrie 2017

Íntrebare

Un subiect la care mă gândesc în ultima vreme.

"Să nu acordaţi intimitate oricui; nu o datoraţi integral decât celor ce vă sunt rudenii spirituale. Intimismul, fără discernământ, e mai mult decât o vulgaritate, e un păcat: te vinzi şi nu ştii cui."

Cum rămâne cu blogul atunci, cum facem să rămânem sinceri, să împărtăşim, dar să ne şi protejăm?


22 noiembrie 2017

Dezvrăjirea...

Una din marile lecţii de anul acesta: să nu mă mai las prinsă în "filmele" altora. Să ştiu clar ce am de făcut şi să fac, fără să mă las distrasă sau atrasă în dramele create în jurul meu. Undeva e o fisură, o lipsă de protecţie care îi "invită" pe cei din jur să profite de disponibilitatea mea.

Mă flutură vântul cum vrea, căci nu mi-am clădit pilon solid. În periplurile mele relaţionale caut iubirea părintească şi când găsesc oameni dispuşi să îmi ofere ghidare - îmi las sufletul cu totul în mâinile lor şi confund îndrumarea cu siguranţa de care aş fi avut nevoie în copilărie. Îmi caut mama în multe din relaţiile din jur. Dar găsesc acelaşi tip de mamă - cea care oferă prin acaparare totală. Iubirea maternă pe care am întâlnit-o până acum este doar abuz şi mă frustrează.

E penibil să cauţi dragoste maternă la 33 de ani? Poate nu e penibil, dar uşor disfuncţional este.... pentru că mă bag în continuu în relaţii dubioase din cauza acestei căutări. Relaţii în care nu ai voie să pui limite dacă vrei să primeşti ce ai nevoie. Aici e greşeala mea, trădarea faţă de mine însămi: îmi doresc atât de mult mângâierea maternă, încât vând părticele din ceea ce sunt la schimb. Şi mă trezesc dezgolită şi trăind ne-autentic... doar pentru un strop de ceea ce-mi lipseşte... Mai merită preţul? Acum că am descoperit tiparul... voi putea rupe vraja?

21 noiembrie 2017

Şi-ades câte unul mai vârstnic râdea


Era o fântână



Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Ca toate şoselele lumii.
Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Era o fântână cu ciutura grea.
Căci apa-şi clădise, trecând peste ea,
În straturi, pojghiţele humii.

Era o fântână cu cumpăna grea,
Ca toate fântânile vieţii.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.

Zoreau însetaţii s-ajungă să bea,
Ca toţi însetaţii din viaţă.
Trăgeau cu putere de cumpăna grea
Dar apa sălcie şi caldă-i gonea.
Şi-ades câte unul mai tânăr pleca
Cu lacrimi de ciudă pe faţă.

Şi-ades câte unul mai vârstnic râdea
Ca toţi ce-o cunosc: APA VIEŢII.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.

de Elena Farago


17 noiembrie 2017

Pledoarie pentru breton

Nu credeam că blogul meu va lua vreodată turnura spre sfaturi "beauty", căci eu mă văd mai degrabă "shabby" :-) dar azi m-am gândit să scriu fetelor care, ca şi mine, au păr lung şi şi-l poartă mereu în coadă. Îl poată mereu prins pentru că nu e foarte practic să îl laşi liber, mai ales când alergi după un copilaş drăgălaş sau orice faci - îţi intră în ochi, îţi inundă faţa. Dar viaţa mea s-a schimbat :)) de când mi-am făcut breton şi mi-am filat părul - Nu mai intra nimic în ochi şi filarea mi l-a făcut mult mai rar.

Bonus: când îl piaptăn cade mult mai puţin, câteva fire.


Pont: Deci io de-aia nu îmi făceam breton până acum pentru că nu ştiam să-l îmblânzesc. Secretul e că atunci când te speli pe cap, îţi piepteni bretonul în jos şi ţi-s usuci cu foenul aşa în jos. Astfel temperezi eventualele vârtecuşuri şi bretonul stă cuminte.




12 noiembrie 2017

Motherhood versus Childhood

De joi a început Ian să meargă la grădi. Acasă se comportă ca un taifun.
Eu, disperată: Nu mai pooooot!
Ian, din cealaltă cameră: BAA MAAI POOŢI!!!!

5 noiembrie 2017

28 octombrie 2017

Căutari, răspunsuri, aşezări


"Cum este iubirea copiilor faţă de părinţii care îi frustrează emoţional? E ca un dor, tânjală, dependenţă, o căutare combinate cu frustrare, nemulţumire, iritare şi chiar furie.
Cum e iubirea copiilor faţă de părinţii care au frustrat emoţional, după ce au integrat acest aspect (adică după ce au înţeles cu mintea şi sufletul că părinţii au oferit exact cât au putut, iar dacă ar fi fost capabili de mai mult, ar fi oferit mai mult)? Este un ataşament uman respectuos, chiar compasiv pe alocuri.
Cum este iubirea copiilor faţă de părinţii disponibili emoţional? E dragoste combinată cu confort emoţional, siguranţă şi respect."

Ioana Stancu, psihoterapeut
https://ioanastancu.ro/2016/11/06/cum-este-iubirea-copiilor-fata-de-parinti/ 

27 octombrie 2017

Dezmorţire

Deşi uneori e copleşitor de dureroasă oglinda, dacă îl am pe Dumnezeu, încă mai am o speranţă.

Deşi îi rănesc pe cei din jur, încerc să văd unde greşesc, mă strădui să repar şi să învăţ ceva.

Acolo unde e neputinţa mea, acolo e şi durerea cea mai mare, dar acolo e şi noroiul în care poate creşte o sămânţă.

22 octombrie 2017

N-am avut iubire

Un băiat de vreo 8-9 ani se juca pe icoana din biserică, pe care o sărută toţi, arunca o ciocolăţică pe ea şi aştepta să alunece în jos. Iar o prindea, iar o arunca pe icoană. Şi tot aşa. Şi când m-am aplecat să sărut icoana, i-am spus sec: Nu te mai juca cu ciocolata. Şi am sărutat icoana ca un Iuda. M-am simţit ca babele care măsoară lungimea fustelor şi verifică transparenţa baticurilor. Am simţit în inimă acreala cuvintelor aruncate fără iubire. Am simţit că aş putea deveni amintirea aia urâtă pe care o s-o ducă copilul cu el toată viaţa. Am simţit că o acritură ca mine poate să alunge un sufleţel gingaş din biserică, căci cine mai vrea să vină la biserică când vede asemenea creştini? M-am porcit şi m-am pocit. Să nu mai deschid gura dacă nu ştiu să vorbesc cu un gram de duioşie, cu o mică mângâiere. Mi s-a rupt sufletul azi.

12 octombrie 2017

Victimizarea

Zilnic mă observ cum acţionez ca o victimă. "Ce mi-a făcut!" "Ce mi-a zis!" "De ce tocmai mie?" "Doar cu mine are ceva" "Nu sunt destul de bună" "Nu sunt capabilă să fac ceva din cauză că m-au traumatizat în copilărie" bla bla bla Toate astea le nasc pe o bază formată din realitate, dar cu perspectivă uşor distorsionată.

Da, e adevărat că mi s-au întâmplat lucruri grele, da, e adevărat că uneori doar eu mi-am încasat-o dintre toţi prezenţi, dar la fel de adevărat este că eu continui să mă victimizez pentru că am nevoie să îmi fie validată experienţa, să nu mi se mai spună "putea fi mai rău!" sau "treci odată peste!". Uneori poveştile mele răscolesc în alţii durerile şi ei îmi oferă soluţii cu care au trecut mai departe: s-au făcut că totul e bine, că nu îi doare şi că se putea mai rău. Şi pe mine m-a ajutat aceasta soluţie doar până am avut copil...

Ce vroiam să zic, e treaba cu perspectiva. Pot să continui să acţionez din rolul de victimă, realitatea m-ar îndreptăţi să fac asta, dar mai provocator şi mai bogat şi mai împlinitor ar fi să mă văd ca o luptătoare - care în ciuda a ceea ce s-a întâmplat, a căzut şi s-a ridicat. Lovitura nu a fost decisivă. Finalul nu e încă scris.

E călduţ aşa să mai băltesc din când în când în stări de victimizare, dar eu am aflat că adevărul e în alta parte. Şi dacă am aflat atunci nu mai pot sa mă prefac şi pas cu pas învăţ să trăiesc mai plin.

11 octombrie 2017

"Valori"

"Fiecare persoană trăieşte după un set de principii care sunt unice. Dacă nu îţi umpli ziua cu lucruri care te inspiră, în conformitate cu valorile tale, te deprimi şi te deturnezi de la misiunea ta în viaţă."

"Valorile se schimbă cu vârsta, pe măsură ce evoluăm."

"Să iubeşti pe cineva nu înseamnă să te agăţi de el, ci să îl faci să trăiască după valorile lui."

Despre toamnă

"Autumn shows us how beautiful it is to let things go."



 La începutul anului mi-am dorit să înțeleg cât mai bine cuvântul "împăcare" - împăciuire - în pace. În primăvară am învățat să lupt, să prind puteri noi, să îmi amintesc că există renaștere, că exista speranță. În vară am simțit din plin mângâierea soarelui, a iubirii, a vindecării, a bucuriei. Iar acum simt că începe un nou ciclu... A venit iar toamna care aduce la început multă frumusețe, ca mai apoi să te inunde cu durere... a venit iar anotimpul care mă obligă să mă întoarc la introspecție și la curățire generală. În fiecare toamnă parcă învăț să renunț la părticele din mine de dragul dragului de familie. Și acele părticele sunt doar pojghițe care acoperă frumusețea a ceea ce caut eu cu disperare: frumusețea păcii.

Nu prea mai cred în fericire... am ajuns să cred că fericirea - ori e o eroare din cauză de naivitate, ori am definit-o foarte greșit până acum. Viața e mereu formată din bune și rele, bucurie și tristețe, situații grele și vremuri ușoare... dar ceea ce (m-a învățat și Jurnalul Fericirii al lui Steinhardt) îmi doresc acum e să ajung să am pace, să simt greutatea păcii - ca o plapumă călduroasă, peste orice îmi va aduce viața. Asta-i adevărata binecuvântare.

2 octombrie 2017

Despre viaţă

"A fi un om echilibrat, cu o viaţă armonioasă, nu înseamnă să nu treci prin momente dificile, să nu te simţi uneori trist, descurajat, furios, vinovat şamd, să nu ai câteodată conflicte - exterioare şi interioare -, să nu ai perioade fără chef, sau să nu te simţi niciodată neputincios...
Iluzia fericirii continue ne ţine departe de fericire.
A fi un om echilibrat înseamnă să poţi rămâne în contact cu tine trecând prin ceea ce treci, să poţi STA cu durerea atunci când apare în loc să fugi, să te închizi sau să loveşti, să rămâi conştient de ce se întâmplă cu tine când eşti în zona de conflict şi să primeşti orice vine ca pe o şansă de a evolua.
A fi un om fericit - din perspectiva mea- înseamna să SIMŢI când simţi durere şi să SIMŢI când simţi fericire."
Vistiana Long

18 septembrie 2017

Ce e val, ca valul trece

"Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.


Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine."


Glossă , Mihai Eminescu

17 septembrie 2017

what is love capable of

what is love (for me and my family) capable of


Aş vrea să scriu despre cum mi-am schimbat alimentaţia anul acesta şi ce alte schimbări am făcut şi încă încerc să fac în legătură cu stilul de viaţă sănătos, dar mă simt cumva aiurea. Nu aş vrea să sune a lăudăroşie - că vai de mine, uite ce am reuşit eu să fac -  chiar aş vrea să inspire pe alţii ceea ce scriu. O să îmi dedic un timp special să scriu tot ce am făcut până acum şi ce îmi propun să fac în următoarele luni/ani. O să dau link-uri şi explicaţii simple, cum am înţeles eu biochimia corpului nostru până acum. Nu sunt doctor, deci nu am toate puzzle-urile, dar ceea ce am aplicat pe mine până acum a funcţionat foarte bine şi şi-a arătat roadele într-o mai bună calitate a vieţii. Schimbările le fac pentru toată viaţa, este un angajament continuu la care mă adaptez, un angajament imperfect şi tocmai de-aia e pertinent pe termen lung. Imperfecţiunea e posibilă pe termen lung, dar perfecţiunea şi extremismul nu sunt :D

Aş vrea să scriu multe-multe-multe, dar mă simt tot mai expusă pe acest blog. Nu ştiu dacă să risc şi să îmi asum tot ce va decurge din asta...

5 septembrie 2017

cerceluşi ghindă

25 lei perechea de cerceluşi jucăuşi
comenzi pe e-mail
dimineata.pe.racoare@gmail.com

turquoise, ocru, portocaliu, galben, verde tei, mov


7 august 2017

Îndrăznirea către tine însuţi

i în sfârşit, iubiţii mei, îndrăznirea către tine însuţi. Aceasta se bifurcă şi are o dublă dimensiune: îndrăznirea către ce este rău din tine, deci împotriva a ceea ce este rău din tine. Şi aici aş vrea să atrag atenţia că există în conştiinţa omului două straturi, unul de deasupra, care este al conştiinţei şi un altul dedesubt, care este al subliminalului sau subconştientului. Ei bine, acest subconştient poate să devină depozitul unor gânduri şi unor fapte, reziduuri foarte rele şi de care omul nu se apropie. E un depozit care dospeşte şi pe care omul nu vrea să-l dea la suprafaţă, pentru că stinghereşte propria lui conştiinţă. Unori îl bântuie noaptea în vis. De aceea, când merge la duhovnic, la scaunul mărturisirii, de fapt el trebuie să facă apel la acest depozit subliminal al fiinţei sale. Şi de aceea duhovnicul iscusit, adevăratul duhovnic, atunci când penitentul se aşează în genunchi, înainte de a deschide gura, duhovnicul îi spune: “Hai, cu curaj!”. Curajul de a privi înlăuntrul ascuns şi de a-l descoperi în faţa lui Dumnezeu. Nu duhovnicului, că duhovnicul este doar un martor, iar urechile lui rămân închise la ceea ce aude pe totdeauna, dar este vorba de Dumnezeu. Ştiu şi psihanaliştii că darea la lumină a acestui substrat obscur şi nor foarte întunecat îl eliberează pe om de complexe şi îl face mai slobod. De aceea, fiecare credincios adevărat ştie că după ce s-a mărturisit pleacă de la scaunul mărturisirii altul decât a venit: un om liber, înaripat, luminat, limpezit. Ei bine, această îndrăznire ni se cere împotriva a ceea ce am acumulat rău în noi şi care este tot o operă a celui rău.

Dar pe de alta parte, îndrăznirea spre ceea ce este bun în tine. Şi aici îndrăznirea trebuie să urmeze curiozităţii. Îndrăznirea de a fi mai mult decât eşti, aceasta este Mântuirea şi poate o spun pentru a mia oară, să fii astăzi ceva mai bun decât ai fost ieri şi să fii mâine ceva mai bun decât ai fost astăzi. Aceasta însemnează o permanentă îndrăznire, cutezanţă asupra propriei tale persoane, pentru ca ea să înainteze în viaţa spirituală şi fiinţa ta să se apropie mai mult de aceea pe care a dorit-o Dumnezeu. Aşadar, îndrăznirea împotriva a ceea ce este rău, îndrăznire pentru ceea ce este bun, şi atunci vei fi asemenea insului care descoperă ţărmuri necunoscute."

Mitropolitul Bartolomeu Anania

26 iulie 2017

De dimineaţă

"În fiecare dimineață, să semnăm în alb noua pagină care se deschide. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să scrie pe ea ce vrea."


Maica Gavrilia




mai multe cuvinte alese de la Maica Gavrilia, aici

23 iulie 2017

Diagnostic/perspectivă

"Am cunoscut părinți - femei, mai ales - pornind pe drumul ăsta al conștientizării de sine și al curățării interioare, spre a fi mai buni pentru copiii lor.
Problema e că nu funcționează nimic dacă apuci calea asta cu sentimentul că trebuie să repari ceva în tine. Deși par bine intenționate, reparațiile interioare te fac intâi să te simți vinovată pentru ceea ce ești.
De asta, din start, te afli în conflict cu tine, chiar dacă planul era exact opusul.
Sursa oricărei reparații este integrarea sau recuperarea părților pierdute, nu decuparea și alungarea altora.
Deci, din păcate, poți porni pe un drum nou tot cu haina veche a învinovățirilor și a neiubirii de sine. Cu sentimentul toxic că trebuie să faci ceva repede pentru ca să nu sufere altul, respectiv, copilul. Asta te aduce la nebunie și conflict și mai mare. Ajungi să scuipi pe copii și mai multă fiere interioară, după o vreme în care ai suprimat cu aparent calm, emoții și mai puternice.
Deci, dacă e să vorbim de curățări interioare, cred că prima treaptă e să stai cu tine și să accepți, până ajungi să și iubești, tot ce e defect acolo. Până capeți energia ne-luptei, până te simți întreagă, chiar dacă plină de răni. Abia de atunci incolo, când ești capabilă să simți empatie pentru tine, n-o să mai țipi la copil, n-o să mai iei stângăciile sau boacănele lui ca pe amenințări ale devenirii lui în viitor.
Felul în care vorbim copiilor noștri este exact felul în care ne vorbim nouă însene. Când ne răstim la ei, e timpul să învățăm să iubim în noi bucata aia care a plecat cândva, de rușine, de frică sau pentru că nu părea acceptabilă în ochii altuia."

"Printre toate mamele bune pe care le întâlnesc, văd adesea femei care caută să facă totul bine pentru copil, cu încrâncenarea omului corect, perfecționist, și cu dorința de a fi un părinte mai bun decât cei ai propriei copilării.
Oricât de bune faptele și intențiile noastre, dacă vin dintr-un loc reactiv și rănit, copiii vor ști asta și vor prelua lecția bună a mamei cu tot cu tensiunea negativă a energiei care a generat-o.
De pildă, dacă ai avut o mamă rece, ocupată, nedarnică în atenție, obosită de rutina zilei și de grijile casnice, vei încerca să dăruiești copilului tău multă atenție, să îi faci poftele, să îl asculți oricând, să îți petreci mult timp cu el, să-i organizezi mereu stimuli și activități. Să i te dedici, în speranța că el nu va avea copilăria ta.
Vei observa că, deși faci totul ca la carte, copilul ăsta tare îngrijit și iubit devine ușor iritabil, dependent, nesigur, nemulțumit, mereu dornic de dovezi de iubire, capabil să te sleiască sau să te facă să te justifici emoțional aproape tot timpul. Sau, la polul opus, devine introvertit, nesociabil, cu frici inexplicabile.
Tot ce facem bine dintr-un loc sufletesc reactiv - chiar și educație în opoziție sau război cu amintirile despre propria mamă - e perceput de copil ca agendă personală. Ca ceva care te satisface pe tine, nu ca pe o acțiune dedicată spiritului lui.
Tot ce vine dintr-un loc neîmpăcat, din nevoia aproape agresivă de a te delimita de cine au fost ai tăi, e integrat de copil ca pe o vină personală și digerat deja ca o inadecvare proprie.
Sigur că nu repetăm greșelile părinților noștri. Facem lucrurile mai bine, dar dintr-un loc împăcat cu sine, cu trecutul, cu familiile proprii.
Le datorăm copiilor cuvinte și fapte pornite dintr-un loc curățat, viu, nu din încrâncenări, frici și conflicte cu noi înșine. Niciun cuvânt, oricât de bine ales, nu poate masca tensiunile interioare, falsitatea, forțarea nostră de dinăuntru. Toți copiii au antene speciale pentru neadevăr, și, din păcate, preiau neautenticitatea părinților lor ca pe o vină proprie, ca pe o povară pe care trebuie s-o ducă ei.
Deci, pentru cine încearcă să facă bine la exterior și poartă înauntru multă încordare, nimic nu funcționează până nu se face lumină acolo unde ar trebui să fii tu, cel autentic și nereactiv. Nu poți sprijini luptele copilului tău până nu le câștigi pe ale tale."


Oana Moraru


21 iulie 2017

Poze de familie



 
 
Aşa arată fotografiile de familie la noi :)) Eu strâmbată, Ian băgându-i degetele în ochi la tăticul şi Dan încercând să nu se enerveze fix în poză! Despre viaţă.........

13 iulie 2017

Un gând

Ce te poate împiedica să ai o relaţie cu Dumnezeu?

Dacă ai o abordare a relaţiilor în care dai şi primeşti (o relaţie pe bază de nevoi) şi nu o relaţie de trăire împreună, bucurie împreună, comuniune.

Pare că vorbesc la modul general, dar defapt vorbesc despre mine, însă este foarte dureros să pun la persoana întâi. :-(

Reduceri de vară - JOI

 

La comandarea broşei Silvestra - 55 lei, primeşti cadou o broşă căsuţă :-)

Comenzi la dimineata.pe.racoare@gmail.com

11 iulie 2017

Reduceri de vară - MARŢI

 
 
reducere 30%
Colier cu Margarete, 65 lei
comenzi pe e-mail 
dimineata.pe.racoare@gmail.com

10 iulie 2017

Reduceri de vară - LUNI

 

reducere 30%
Colier Matryoshka, 70 lei

comenzi pe e-mail 
dimineata.pe.racoare@gmail.com



19 iunie 2017

Din grădină



Azi e zi de recoltă: lavandă, salvie, roiniţă şi cine ştie ce-o mai fi prin grădina "luxuriantă" din spatele blocului.

15 iunie 2017

Ceea ce nu se vede

Răul care nu se vede cu ochiul liber, care stă în ascuns de noi, în noi, acesta ne face cel mai mult rău. Cu lăcomiile şi gândurile "la vedere" ne luptăm înflăcăraţi, ca şi cu muştele, dar nu vedem lupul care ne pândeşte din peşteră.

Am deseori sentimentul că fac ceva total greşit, ceva fundamental, care-mi scapă efectiv. Din când în când mi se varsă un sac de lacrimi pe umărul cuiva şi nu înţeleg de unde vine atâta durere. Ieri am realizat că lupul meu din peşteră are un nume... este păruta iertare. Nu am iertat. Pe mulţi. Nu m-am iertat nici pe mine pentru răul ce l-am făcut altora. Atâta vreme lupul a dormit liniştit, crescând şi făcându-se tot mai fioros, hrănindu-se cu fiecare măturare sub preş şi cu fiecare abordare superficială a situaţiilor grele din viaţa mea.

Lupul meu e Neiertare.

Vreau să iert, dar ca să iert, trebuie să culeg mai întâi salată din grădina ursului, adică să trec prin grădina rememorării amintirilor dureroase şi să spun cu voce tare pentru care situaţie întâmplată iert pe cineva sau pentru care situaţie îmi cer iertare de la cineva. Apoi trebuie să trec prin pădurea de aramă şi să caut resurse să le mulţumesc pentru binele pe care sigur mi l-au făcut, fiecare în felul lui, ca în final, când ajung pe tărâmul ielelor şi după ce beau apa vie, să pot spune: te iubesc!

Şi să plec. În drumul meu. Şi dacă o fi să ni se mai intersecteze drumul, să ne bucurăm de revedere, iar dacă nu, să ne vedem fiecare de cale, fără să ne mai ducem unul pe altul în spate, cocoşaţi de povara neiertării.
 
fragment din cartea "Aviatorul" de Evgheni Vodolazkin

12 iunie 2017

the sun will rise, again?


"Very few of us have any difficulty recognizing that crying conveys hurt. But far fewer of us realize that getting mad—as a reaction to some perceived threat, insult, or injustice—is a desperate attempt to cover up that hurt."


 the sun will rise and we will try again



10 iunie 2017

în recunoaştere


Ieri, printr-un sat, căutând şi cântând.

Country road take me home
To the place that I belong

:-)

29 mai 2017

aş putea face ceva

Discuţie la magazin, cu o tanti vânzătoare care de când o ştiu eu de aaaaaani de zile e mereu calmă şi cu zâmbetul pe buze. După ce facem schimbul obişnuit de "ce mai faci - bine - tu ce mai faci" o întreb:
- Cum eşti tot timpul calmă şi fericită? Care-i secretul tău? Niciodată nu te-am văzut supărată.
- Eu? Fericită? Calmă?
- Da, de când te ştiu!
- Nu ştiu, că nu mă văd!
- Da, îţi spun eu!
- Şi dacă m-ai vedea supărată ce-ai face?
- Păi te-aş întreba ce e cu tine, de ce eşti supărată?
- Şi m-ai putea ajuta cu ceva? m-a întrebat ea retoric, cu scop încuietor, dar eu am făcut o pauză... aproape că m-a prins în capcană, dar mi-am dat seama repede că uneori oamenilor le este de ajuns altceva şi i-am răspuns:
- Păi, nu, dar te-aş asculta...

28 mai 2017

Un om viu, autentic

"familiarizându-ne cu ceea ce ne e dat să trăim, devenim vii, autentici :)"
Emiliana Vereș

Pe Emiliana o știu demult din mediul virtual, îi apreciam foarte mult creațiile și m-a inspirat să încerc broderia acum mulți mulți ani. Abia după ce am devenit mamă am început să îi văd și frumusețea criptată a sufletului ei. Cu adevărat mămicia mi-a deschis o portiță să văd comori ascunse până atunci ochiului meu rece.

Balerini de pânză, salvați de Emiliana cu broderie cu flori:

"textilul cedează
ca oricare altă materie
la un moment dat
lupta cu rezistența
zilnică
o ducem fiecare
de la materie
până la spirit
diferit

e cumva treaba fiecăruia
să o ia în direcția
ce i se potrivește
ce o nădăjduiește
ce o găsește pe măsură

posibil...probabil
ca o gaură
în papuc, pe balerini... teniși
să nu poată fi
mereu
ascunsă/astupată de o broderie
de o umplutură
 

poate îndemna la renunțare
la descurajare
la deșertăciune
la eșec
dar poate fi loc
și de curaj
de speranță
de deschidere"

22 mai 2017

Zâna Bună şi Muma Pădurii

Când vine vorba de mămicie am două viteze:

Zâna Bună - răbdătoare şi iubitoare până la infinit, înţelegătoare, îndrăgostită de fiinţa aceasta uimitoare şi fascinantă care este copilul meu, creativă şi dornică de joacă, binevoitoare şi care îşi doreşte (în secret) şi alţi copii, zburdalnică şi care îşi face copilul să râdă în hohote, mângâietoare, ghicitoare de nevoi şi împlinitoare de nevoi, delicată şi atentă, încurajatoare, moale ca un nor de lână şi care nu are grijă de ea niciodată, doar de ceilalţi.

Muma Pădurii - rade tot ce prinde-n cale, tună şi fulgeră, se răsteşte, nu are răbdare, zmuceşte, zminteşte şi alungă, trage, se-ncruntă, e severă şi pune o mie de reguli, nu mai vrea alţi copii - îi e de-ajuns zmeul acesta. Muma Pădurii ar vrea să fugă-n lume şi să se ascundă într-o peşteră întunecată.

Azi mi-am dat seama, că Zâna cea Bună şi Muma Pădurii trebuie să se întâlnească într-o singură persoană! Când sunt blândă şi bună îmi lipseşte fermitatea, iar când sunt fermă îmi lipseşte blândeţea. Cum să fuzionez creaturile astea, aşa încât să devin şi io o mamă cât de cât împăcată de rolul ei? O mamă suficient de bună. Mno, amu'i atunci!

19 mai 2017

O bucurie mică

https://de-dimineata.soldigo.com/
Colierul pleacă la Iaşi. Mi-a plăcut aşa de mult cum a ieşit ambalarea, parcă era îmbrăcat într-o rochie de mireasă. Am pus în pachet şi o bucată de dantelă parfumată cu picături de lavandă, să aibă purtătoarea şi o surpriză olfactivă când îl deschide :)

Mi-era dor să mă bucur de chestiuţe mici. Abia acuma îmi dau seama cât de varză am fost toata iarna...

18 mai 2017

Nuanţe

Timid, încet, fără şocuri mari, dar totuşi: creez modele noi. Mă joc cu nuanţele, mă joc cu ideile mai vechi.

https://de-dimineata.soldigo.com/ 

https://de-dimineata.soldigo.com/

https://de-dimineata.soldigo.com/

Disponibile, în magazin.

16 mai 2017

Dezmorţiri după o iarnă grea

Primăvară în inimă, cu ninsoare pe alocuri, dar în general soare :) Oricum, secretul e să stau cât mai mult timp pe afară şi să mă mişc!



 



15 mai 2017

De ce scriu pe blog?


~ Mă ajută foarte mult, scrisul e printre puţinele modalităţi prin care pot comunica cu ceilalţi - ştiu că sunt câţiva prieteni care citesc aceste rânduri. Mă simt auzită.
~ Am foarte multe de spus, pentru că multă vreme nu am avut cui să îi vorbesc şi acum sunt ca o "scăpată de-acasă" de când cu internetul şi blogăreala.
~ Pentru că în secret îmi doresc să ştiu că nu sunt singura care trece prin încercările astea care mă tulbură peste măsură.
~ Uneori nu mai ştiu cum să strig după ajutor şi atunci scriu pe blog.
~ Îmi plac cuvintele, îmi place creaţia. Îmi dă un sens. Îmi împlineşte o parte din ceea ce sunt.
~ Aş vrea să inspir şi pe alţii să scrie despre partea mai puţin "publicată" a vieţii lor. Să demitizeze. Să prezinte viaţa, aşa cum e ea defapt. Ce cred ei despre viaţă. Epoca romantismului e apusă, nuferii, barca şi luna sunt expirate. E o sete de un nou romantism care să ne aprindă inima: realitatea şi sinceritatea, atâta cât o cunoşti acum.
~ Scrisul e vindecător.


Vă mulţumesc celor care îmi citiţi blogul :*

3 mai 2017

Jurnal de mămicie

Acum ceva vreme i-am zis lui Ian că mă strădui să nu mai strig la el. Şi dacă cumva o să se mai întâmple, îl rog să îmi amintească să nu mai vorbesc aşa tare, să vorbesc mai încet. Asta s-o întâmplat acum vreo lună probabil şi am uitat complet. Azi o fost toată ziua mârâit şi mi-o miorlăit în creieri toată dimineaţa şi evident că pe la amiază m-or ajuns nervii şi am urlat la el că tot mocoşea uşa de la balcon în timp ce eu încercam să fac demâncare. Şi Ian o venit la mine şi mi-o zis: "Mami, nu vorbi aşa tare. Vorbeşte mai încet!" .... şi m-am calmat şi i-am mulţumit că mi-o adus aminte, mi-am cerut scuze pentru că am urlat... Deci da, orice lucru bun sădit în copil are rod cândva undeva, orice încercare de a sădi binele nu e în van.......

2 mai 2017

Limite în relaţii

Tema de gândire pentru săptămâna asta: cum să pun limite în relaţii. Şi evident că nu gândesc doar de amorul artei, sunt din nou în situaţia în care un prieten sare gardul şi îmi invadează spaţiul cu bocancii... Lucru care mă face să mă simt agresată şi în acelaşi timp neputincioasă, căci nu ştiu să spun stop, nu ştiu cum opreşti un prieten dintr-un avânt care lui i se pare firesc şi îl trimiţi iară dincolo de gard. Şi nici nu ştiu cum să îl trimit dincolo de gard cu delicateţe, mai ales că îs măcinată de acel "o să se supere".

Emisiunea asta a picat la ţanc:
https://soundcloud.com/radio-trinitas/viata-de-familie-20-11-2016-limite-in-viata-de-familie-psiholog-dr-simona-ciobanu?in=radio-trinitas/sets/viata-de-familie#t=0:00

"stabilim graniţele fiinţei şi vindecăm graniţele fiinţei"


1 mai 2017

Podoabe în magazin

Am pus în magazin trei modele de coliere, îndrăgite de cliente: floarea soarelui, muzical şi grădina japoneză.