Reţetă pentru zile friguroase


...pentru zilele alea în care te trezeşti şi te aduni cu făraşul de pe jos. De când sunt mămică nu îmi mai permit luxul de a lâncezi sub pătură până la amiază, copilaşul acesta era exact ce-mi lipsea ca să mă trezească din amorţire şi să mă ajute să înaintez spre visele mele. Reuşesc să îl hrănesc şi să îl schimb dimineaţa, în orice stare aş fi, dar uneori, cel mai greu lucru e să mă scot din morocăneală şi să devin o mamă cât de cât interactivă :P (n-am găsit un cuvânt mai bun).

În dimineţile acelea sucite încep să mulţumesc Creatorului pentru tot: Doamne, mulţumesc pentru pătura aceasta călduroasă, pentru căsuţa aceasta ce ne ţine loc de adăpost, pentru papuceii ăştia simpatici şi roşii, pentru linişte, pentru că mi-ai dat încă o zi, pentru apă caldă, pentru săpun parfumat, pentru copilaşul meu sănătos, pentru soţul meu căruia îi pasă, pentru că am mâncare în frigider, pentru că am ce muncii, pentru comenzi, pentru că răspunzi la rugăciunile mele, pentru mângâierile Tale, pentru că îmi dai timp să mă trezesc dimineaţa, pentru cana asta frumoasă, pentru aroma ceaiului fierbinte... şi continui tot aşa până mi se încălzeşte inima şi chiar dacă mulţumirile încep mecanic şi nu foarte convingătoare, deja după 5 minute simt cu adevărat recunoştinţă şi bucurie. Mulţumesc pentru tot ce îmi iese în cale, uneori cu voce tare, pentru tot ce reuşesc să fac, chiar dacă pare un lucru mărunt şi simplu - mai ales acelea îmi arată binecuvântarea în care mă scald zi de zi...

Ca o concluzie dez morţitoare, e interesant să înveţi arta de a trăi frumos la 30 de ani... Şi ce e şi mai interesant e că această artă o învăţ de la alţii, târziu, dar o învăţ...


Comentarii

  1. Vai ce frumuseteeee:), tu sigur traiesti frumos, pentru ca esti un om frumos, care face lucruri frumoase asa ca nici nu s ar putea altfel:)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu