Dezmorţire

Nu, bunătatea nu e o altă steluţă aurie de prins pe paltonaş. Când ceri bunătate e clar că eşti deja demult în tărâmul complet opus, de unde abia dacă mai ai o mică speranţă că vei scăpa cândva. Când ceri bunătate nu poţi cere aşa simplu: "Doamne, dă-mi, te rog, bunătate!". Când ceri bunătatea trebuie să o ceri pentru alţii. "Doamne, dă-mi, bunătate ca să pot să îi mângâi pe cei din jurul meu!". Şi nici aşa nu e completă rugămintea, tot mai are o doză de egoism înăuntru pentru că liniştea sufletului tău depinde de răspuns.

Bunătatea e soră cu umilinţa, penibilul, vulnerabilitatea, lacrimile de ruşine, renunţarea la dreptatea proprie - şi astea nimeni nu le vrea. Şi bunătatea vine doar la pachet. Iar răspunsul la rugăciune se transformă în întrebare: "Dar vrei să primeşti bunătatea cu toată cohorta ei de surate?".


Comentarii

  1. Da, la concluzia asta (almost) am ajuns si eu. Sa iubesti si sa fii bun trebuie facut cu orice pret. Chiar daca asta inseamna uneori sa devii pres. Pretul e mare si putinta e mica...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu