Dezmorţire

Toate-s bune şi frumoase, dar eu trăiesc încordată. A mă bucura de o zi simplă e un efort constant şi nu vine uşor, de-a gata. Prima dată îmi dau seama că umerii şi spatele îmi sunt încordate, mi-s adunate ca şi cum aş sta la pândă. Apoi realizez că nu am nici un bai care necesită rezolvare şi nici vreo altă problemă majoră. Stresul şi încordarea fac parte din viaţa mea pentru că nu am exerciţiul bucuriei liniştite. Nu am conştiinţa că duc o viaţă frumoasă, la adăpost de traumele majore ale vieţii. Cred că recunoştinţa ar putea să mă scoată din starea asta ("counting my blessings").

Oare aşa am trăit toţi cei 32 de ani?

Azi sunt recunoscătoare pentru:
- cartea "Arta de a ne folosi greşelile - după Sfntul Francisc de Sales" scrisă de Joseph Tissot
- dimineţile de toamnă însorite
- familia mea


Un citat care m-a scuturat de deznădejde şi mi-a arătat că NU MĂ CUNOSC şi că mă SUPRAESTIMEZ:
"A te tulbura şi a te descuraja când cazi în păcat înseamnă să nu te cunoşti" - Bernières

Comentarii

Trimiteți un comentariu