Postări

Se afișează postări din mai, 2015

de Maria Montessori

Imagine
20 de sfaturi pentru creşterea copiilor, ale Mariei Montessori Copiii învaţă totul din mediul înconjurător. Respectă copilul în toate manifestările lui. Oferă-i libertate de mişcare în siguranţă. Oferă-i libertate de a alege. Dă-i şansa să câştige tot mai multă independenţă. Învaţă-l prin prezentarea activităţii, nu prin corectare. Împlineşte-i nevoile şi, în acelaşi timp, ajută-l să vadă care sunt şi nevoile celorlalţi. Ai răbdare. Dacă un copil are nevoie de mai mult timp pentru a învăţa ceva, acordă-i-l. Un copil care este criticat frecvent învaţă să-i judece pe alţii. Dacă un copil se simte acceptat, învaţă să aibă încredere în el. Respectă-ţi copilul atunci când a greşit şi îşi poate repara greşeala. Opreşte-l atunci când acţiunile pe care vrea să le facă sunt potenţial periculoase. Nu-ţi vorbi de rău copilul, indiferent dacă acesta este sau nu de faţă. Concentrează-te mai degrabă pe ceea ce vrei să educi bun în el, nu pe răul pe care vrei să-l eviţi. Întotde

Aşezare

Imagine
Continuă obsesia cu minimalismul în casa noastră... de la mobilă la veselă, haine, lista de cumpărături, felul cum muncim... etc etc şi cred că o să ne oprim din aruncat lucrurile pe care le considerăm în plus în momentul în care o să avem doar ceea ce e necesar pentru 2 oameni plus un omuleţ. Mai şi adăugăm (rar), dar tendinţa generală e de extragere. Eu tot glumesc şi zic că până nu o să ni se lungească ochii ca la japonezi, nu o să fim mulţumiţi de minimalismul din casă :P Suntem departe de armonie, suntem încă în perioada de aruncare. Cred că o să vorbim despre armonie atunci când o să fie lucrurile cu adevărat funcţionale şi fiecare lucru va avea locul lui, când o să avem un ritm sănătos de muncă şi mai ales... când va fi tihnă. Cred că această extragere care durează de ani de zile are de-a face cu zbaterea noastră de a ne A Ş E Z A. AȘEZÁ ♦ A se potoli, a se liniști. ♦ A (se) pune într-o anumită ordine; a (se) rândui, a (se) aran­ja. 

Despre copii

Imagine
 

Aniversări în atelier

Imagine
Cu ocazia împlinirii a 3 lunişoare de zile, Ian a primit azi o babeţică cool cusută de mămica lui :D Deci în atelier încă se mai întâmplă lucruri creative... Tutorialul pentru babeţică îl găsiţi aici .