Balada unui greier mic

Undeva, pe o casetă veche de peste 20 de ani, există înregistrată vocea mea de copil care merge la grădiniţă şi se încurcă rău în recitarea poeziei lui George Topârceanu. O voce care nu înţelege cuvintele "mănunchi", "ciumăfai" sau la ce se referă "botezând natura udă" sau dacă e bine sau nu e bine că furnica nu-i dă "o grăunţă cât de mică"...

Azi, aş vrea să învăţ din nou pe de rost poezia şi să o recit oricui vrea să m-asculte, versuri pline, reci şi ude, ca o toamnă adevărată.

Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.


Lungă, slabă şi zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, -
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai...


Şi cum vine de la munte,
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni...


Doar pe coastă, la urcuş,
Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:


- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut...


Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit...
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!


Balada unui greier mic
de George Topârceanu