30 iulie 2013

Să trăiesc viaţa

În ultimii 2 ani de zile am trăit mult în TEORIE. Am trăit în cărţi, am adunat informaţii, sfaturi, păreri, adevăruri şi toate acele lucruri bune care pot să curăţească mintea, sufletul, să alunge prejudecăţile şi etichetarea. Şi am uitat să le aplic. Sunt plină de sfaturi şi îndemnuri, sunt un consultant amator, care ştie să rezolve aproape orice situaţie, dar care a uitat să îşi trăiască viaţa, pentru a le aplica. Şi am crezut că aflarea Adevărului este suficientă. Dar acum ştiu cu tărie, că aflarea Adevărului mă obligă să ies din izolare în lume şi să trăiesc viaţa urmând sfaturile adunate, să iubesc oamenii şi să lucrez cu mine însămi, cizelându-mă şi lucrând ca un sculptor. Relaţiile cu ceilalţi sunt cea mai frumoasă cale de a învăţa să iubeşti. E absolut minunat să vezi frumuseţea din ceilalţi, să le vezi darurile şi slăbiciunile şi înţeleg acum de ce ne e dat să trăim în comunitate şi nu într-un ego-centrism.

Şi mereu revin la cuvintele lui Nicolae Steinhardt:

Există mijloace obiective, în artă, de a recunoaşte autenticul şi de a da deoparte copia. Pentru a deosebi creştinul de caricatura ori imitaţia sa, nu existã procedeu mai sigur decât a cerceta dacă postulantul este sau nu vesel sau mulţumit. 

 Dacă ipochimeul (persoana) e intolerant ori morocanos, ori agitat, ori malnnur, ori necăjit, nu e creştin, oricât de perfect de fidel ar fi virtuţii. E virtuos, dar nu e creştin. Creştinul e liber, aşadar fericit. Acesta este şi sensul genialei şi inspiratei fraze a lui Kirkegaard: „contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea”.




12 comentarii:

  1. Ader! Deplin!... N. Steinhardt e un briliant!Si tare bine mai scrii tu, Didi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur de trecerea dumneavoastră prin blog-jurnalul meu :-) Mă gândesc eu, aşa, că sinceritatea mi-ar fi izbăvirea, căci alte virtuţi nu se lipesc de mine...

      Ștergere
  2. pe lângă tot ce atingi cu mânuțele tale...

    RăspundețiȘtergere
  3. Didi draga tare imi esti draga. Ma bucur nespus sa citesc randurile gandurilor tale.
    Mi-e dor de tine

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa stii ca la treaba asta ma gandeam si eu. Ca (tot) in ultimii 2 ani am adunat si am copt multe (ganduri, experiente de viata, lecturi etc.), dar acum e timpul sa trec in planul lui a face. Parintele Arsenie spunea ca nu a zice, ci a face (merge) inseamna a ajunge...

    Spor maxim in toate!

    RăspundețiȘtergere
  5. Aşa să faci! Cale lină spre lume şi să reuşeşti să-ţi pui şi mai bine în aplicare achiziţiile spirituale, de care au nevoie cei din jur!

    RăspundețiȘtergere