Foame de sens...

Ion Pogorilovschi despre Constantin Brâncuşi

(sursa http://centrulbrancusi.ro/ )

 

"Decupăm aici, ca pe o grăitoare parabolă, o întâmplare a vieţii lui Brâncuşi, una la care exegeţii creaţiei sculptorului s-ar cuveni să se raporteze mai mult decât episodic.
Ducându-se odată, încercat de bătrâneţe, la medic(doctorul Carton, o celebritate preocupată „zalmoxian”, după cum vom vedea, şi de lucrarea în trup a celor sufleteşti)aceasta, după examinarea de rutină, pe o parte şi pe alta, l-a întrebat abrupt pe pacient: „Sunteţi credincios, domnule?”
Întrebare directă, categorică, precum cioplirea în piatră a sculptorului, dar care l-a surprins pe Brâncuşi, doritor , în conjunctura respectivă, să răspundă medicului net şi exact, ca la completarea unei rubrici. Or, tocmai că nu se putea : în el interogarea răsuna socratic; deschiderea în lăuntru-i un proces fiinţial absolut.
Nu ştiu – a îngăimat-, sunt creştin ortodox. Nu mi-am pus niciodată o astfel de întrebare”.
Şi plecă intrigat, cu săgeata în el şi cu imperativul unei serioase anamneze de sine. Să nu ignorăm că întrebarea pusă intempestiv de medic ar putea tulbura şi un isihast, daca nu mai ales pe cei ce conştientizează şi simt, în exerciţiul rugii, limita cuprinderii lor în har, clătinându-se între vrednicie şi nevrednicie.
După o vreme, câtă va fi fost, Brâncuşi revine la doctorul său – şi de cum intră îi  şi spune (de parcă vorba aruncată de acesta anterior îl preocupase tot timpul): „Doctore, am reflectat îndelung … Pot să vă asigur, sunt credincios”.
Să ai nevoie de zile şi de nopţi cu ochii la stelele ce pătrundeau cu diamantul lor prin acoperişul de sticlă al atelierului şi iar de zile şi nopţi spre a te explica pe tine însuţi în acest plan… să poţi ajunge să formulezi împăcat un asemenea diagnostic existenţial suprem – apartenenţa ta la condiţia de homo religiosus – ce triumf! Şi ce organic acord al omului Brâncuşi cu lucrările lui sculpturale – „forme de meditaţie”, cum le spunea – ni se dezvăluie astfel în deplinătate!"


Comentarii