14 decembrie 2013

Împodobirea

      Mă întreb de câţiva ani încoace Ce sunt podoabele? şi ce caut eu în această ceată de artizani care făuresc înflorituri în scopul de-a înfrumuseţa purtătoarea...

       Scriu ca un om care multă vreme a folosit îmbrăcămintea pentru a se ascunde şi a se apăra de lume. Am trăit un permanent sentiment ruşine şi nemulţumire faţă de fiinţa mea, o stare cultivată mulţi ani, începând din copilărie. Ascunsă sub haine largi şi lălâi, sub haine băieţeşti, am dispreţuit orice ar fi putut să-mi dea o notă feminină, căci îmi era frică să fiu ceea ce sunt. 

       Am trecut printr-un timp al căutărilor, când confuzia şi experimentele se puteau citi în ţinuta mea – azi îmbrăcată sport, mâine “office”, poimâine ca o fată de liceu. Se putea ghici pe îmbracăminte prin ce eră muzicală treceam în acel moment şi plutea în garderobă un aer de om care se caută pe sine, pentru că nu ştiam cine sunt. După terminarea studiilor, m-am încadrat nu numai în câmpul muncii, ci şi într-un fel de-a fi împrumutat, care se oglindea perfect în înfăţişare: un gri urban standardizat, mă prefăceam că sunt altcineva. 

       Acum 3 ani am ajuns în punctul critic şi - primind curaj, în dar - am început să găsesc drumul greu şi frumos spre ACASĂ, drum care m-a dus la descoperirea şi acceptarea a CINE SUNT... Sunt o fiinţă creată de Dumnezeu care îşi ascute antenele spre a înţelege scopul propriei vieţi: de ce sunt eu pe Pământ, ce am bun în traistă, ce am rău în traistă, spre ce mă îndrept...

       Chipul din oglindă devine tot mai realist, exteriorul se schimbă cu sinceritate, iar peste hainele viu colorate încerc să-nchid nasturii şi la haina smereniei, a bucuriei şi a discernământului. În drumul spre Hristos, lucrurile se lămuresc şi preconceptele cad în faţa răspunsurilor simple... iar împodobirea poate deveni un act de recunoaştere şi recunoştinţă pentru că am fost create fiinţe cu mult mai minunate decât "crinii de pe câmp"... :-)



5 decembrie 2013

Calul troian

"Mie însumi îmi sunt un cal troian." Nichita Stănescu

pictură de Sergey Rimashevsky

2 decembrie 2013

28 noiembrie 2013

În atelier

Îmi împart atelierul cu Dan de la Gândul de Lemn aşa ca majoritatea lucrărilor lui sunt criticate, aclamate, pipăite, lăudate de mine... am onoarea! :-) Ultima lui creaţie este o lingură cu căucul rotund, aşa cum îmi plac mie lingurile şi cu o formă sculpturală minunată. La atingere e extraordinar de fină şi perfect finisată... Mă mai uit azi si mâine la ea, căci în curând va pleca peste ocean...

 


 
 



19 noiembrie 2013

Profesori severi

             "Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

             Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.."

zice Nicolae Steinhardt

15 noiembrie 2013

De prin atelier

Brăţară cu închizătoare din năsturel de lemn
Broşă cu bujori

5 noiembrie 2013

Nenea paznicul şi firimiturile

          Cu vreo 2 săptămâni în urmă, eram în trecere prin oraş cu o prietenă, într-o dispoziţie bună şi convinsă că lumea e frumoasă, toamna şi frunzele sunt minunat aşternute, totul e bine.

          Şi cum mergeam pe trotuarul plin de trecători, iată că văd cum paznicul unei bănci aruncă firimiturile şi resturile dintr-o pungă cu covrigi, exact în faţa mea, cu un gest rapid şi se retrage înapoi la postul lui. Luată prin surprindere, fără să mă opresc, îmi scapă un "Cee oaameni..." cu voce tare şi indignată îi mai spun şi prietenei "Ai văzut cum a aruncat firimiturile pe jos...". Nenea paznicul sigur m-a auzit, căci vocea mea cristalină nu aduce a şopotul unui pârâiaş, ci mai degrabă a talangă de văcuţă bălţată.

          După ce fac 2-3 paşi, îmi vine mintea la cap şi-mi dau seama că sunt ultimul om de pe Pământ. Nenea paznicul... nenea paznicul tocmai terminase masa de prânz şi îşi împărţea, cu siguranţă, firimiturile cu nişte porumbei. Nu mi-am întors privirea să mă conving, căci ştiu sigur că aşa era... Mi-am continuat drumul, puţin mai cocoşată... ca un câine amărât, prins în grădina unor străini şi care se târăşte spre casă, pe drumul mare, cu badoage legate cu sârmă de coadă...Ufff...

pictură de Sergey Rimashevsky

Omidă

Îmi fur singură bucuria. Toate minunile se desfăşoară în jurul meu şi multe-s pentru mine, dar eu rămân mereu la stadiul de omidă cârtitoare. Trăiesc, fără să vreau, pe principiul lui Alejandro Jodorowski, care zice că păsările care se nasc în cuşcă, au impresia că a zbura este o boală...


31 octombrie 2013

Mariana

          Pe Mariana, 64 de ani - dar arată de 50 - am întâlnit-o ieri când aşteptam să-mi scot de la secretariat diploma de pictor, pe holurile ultimei şcoli absolvite. Tocmai ieşise de la cursul de pian şi mergea să-şi facă coafura. Arăta proaspătă, frumoasă şi îngrijită, îmbrăcată comod în blugi şi-n tenişi şi mai era şi bună la suflet, căci mi-a dezvăluit secretul tinereţii ei, cu glas şoptit şi trăgându-mi cu ochiul, complice: "Să nu pui toate la inimă, să nu te îngraşi şi să faci mişcare!".

          Cu voinţă, spune ea, a reuşit să ajungă la o raţie de 2 ţigări pe zi, iar cât am vorbit, a fumat o jumătate de ţigară, cealaltă jumătate a stins-o şi a pus-o pe mai târziu în pachet. Între timp, a trecut profesoara de canto pe lângă noi şi Mariana a sfătuit-o să nu mai poarte tocuri, să-şi ia şi ea tenisi, ca să nu se mai chinuie când traversează curtea pietruită a şcolii. La final i-a urat "Să dea Dumnezeu o zi bună!" şi nu a mai stat mult cu mine, căci era, cum vă ziceam, grăbită să ajungă la coafor: "Ce nu face natura, face pictura".  În cele 5 minute cât a mai rămas, şi-a savurat "cel mai bun cappucciono" servit fierbinte de la tonomatul de pe holul şcolii. Am mai aflat de la ea că fusese asistentă medicală, lucrase şi la copii şi la adulţi. Iubeşte oamenii şi trăieşte cu convingerea, mi-o repetă, că "nu trebuie să le pui pe toate la inimă şi nu trebuie să fii prost" - femeia aceasta minunată e pe-o minte cu prietenul meu Steinhardt, după ieşirea din închisoare...

          După două ore şi jumătate, am reuşit să-mi scot diploma, cu peripeţii bineînţeles, iar la ieşirea din şcoală, pe cine zăresc de cealaltă parte a străzii, proaspăt frezată şi cu zâmbetul cochet pe buze: pe Mariana, care în pas grăbit spre alte treburi importante şi minunate, îmi face cu mâna, continuându-şi veselă drumul.

:-)

ilustraţie de Fred Calleri



28 octombrie 2013

Broşele Prieteniei

Încă o comandă simpatică, am pictat două broşe cu 2 fetiţe zurlii, pentru a marca 10 ani de la începutul prieteniei lor. La mulţi ani, fete frumoase!


25 octombrie 2013

Ore de desen

Ibi începe orele de desen. Datele ei de contact sunt:
Ibolyo Kratochwil 0740-026584
Sunaţi-o cu încredere :-)


înainte de curs                                      după curs

în timpul cursului
 Iată şi câteva imagini în premieră, din timpul realizării portretului:


 În urma cursului susţinut de Ibi, am reuşit să progresez, iar acum realizez portrete pentru revista Arthos:
 

 



16 octombrie 2013

La Pădureeeeeee

Locaţia preferată în zilele cu soare :-) Dan cu lemnul, eu cu lâna...

 

 







11 octombrie 2013

Oana Pellea

Oana Pellea, referitor la moarte
"Ca să nu îţi fie frică de momentul ăla, trebuie ca până atunci, tot ce parcurgi, clipa de clipă dacă s-ar putea, să fie PLIN. Să fie îndumnezeit."

~ într-un interviu din emisiunea Profesioniştii


 

3 octombrie 2013

Brăţară brodată

Brăţară gri din fetru, brodată, cu încuietoare reglabilă.

:-)