Tainele Boiangeriei - Episodul 11 - Nucul

     Primul meu dascăl într-ale boiangeriei a fost grădina de la ţară a bunicilor, unde, copilă fiind, obişnuiam să-mi înverzesc hăinuţele, tăvălindu-mă prin iarbă în căutare de insecte şi flori. Când mă gândesc la acele timpuri, îmi vine în minte livada înverzită, plină de meri, pruni, vişini, şi-n mijlocul ei – nucul – cum îşi aruncă umbra răcoroasă, ca un străjer însingurat. Sub coroana lui mare, de rege bătrân, îmi povestea bunica, era demult o masă pe care tata obişnuia să-şi scrie temele, conştiincios. Eu nu am găsit masa, căci anii au trecut şi alte timpuri au luat locul amintirilor. Era vremea noastră, a nepoţilor, şi nu pot să uit că la rândul meu am petrecut o parte din copilărie, aici în grădina cu nuc. Pe-atunci, vişinii erau preferaţii mei, pentru că din ei îmi culegeam clei şi făceam lipici pentru primele proiecte multi-media cu iarba, hârtie, coajă de copaci, cochilii, nisip, pietre… Spre nuc priveam mereu cu teamă, ştiam că e bătrân şi uneori mi se părea că vuieşte ca în poveştile cu balauri…

     V-am povestit despre lucruri de demult, dragi mie, care mi-au spus încă de pe atunci că locul meu e în mijlocul lor. Si totuşi a curs multă apă pe Someş până să înţeleg ce îmi stă scris în fire şi să ascult, cuminte, glasul pământului, cum îmi spune că în sfârşit am ales calea bună…
     În amintirea verilor pe care le lăsam cu tristeţe când începea şcoala, vă las această reţetă de boiangerie, perfectă pentru o eşarfă de toamnă răcoroasă…
     Nucul – Juglans regia
     Se culeg frunze verzi de nuc şi se taie cu foarfeca în bucăţi, într-o oală. Se adaugă apă până se acoperă frunzele şi se fierb timp de 45 de minute. Se adaugă o ceaşcă de oţet pentru fiecare litru de substanţă obţinută si se introduce materialul textil natural în baia de vopsit. Se scot la suprafaţă o parte din frunze ca să se acopere complet materialul pe parcursul vopsirii. Se continuă fierberea încă 30 de minute, apoi se ia oala de pe foc şi se lasă până se răceşte. Se scoate apoi materialul din baia de vopsit, se spală în mai multe ape şi se pune la uscat.

Şi aşa am obţinut un maro frumoooooos!

     Din drag,
   Diana Călin

Comentarii