10 februarie 2012

Concurs Februarie-Martie

             Scrijelita pe o banca de scoala, candva demult, inima ta de copil visa la lucruri marete pe care sa le infaptuiasca cand "creste mare"... Si acum ca ai crescut vreau sa-mi spui, daca toate circumstantele din lume ti-ar fii favorabile, daca tot ce e imposibil devine posibil, daca poti schimba trecutul sau poti repara greseli, daca te-ai intalni cu zana cea buna sau pestisorul de aur... spune-mi, te rog, povestea ta si ce-ar vrea inima ta sa infaptuiasca cel mai si cel mai tare? Una din aceste povesti din inima va fii "transcrisa" cu ac si ata pe margele de lana si vei primi un colier al inimii tale, un colier in care dorintele devin realitate :)
Asadar... povestea din inima ta e...

12 comentarii:

  1. Ah, ce frumos suna ... si totdata cat de departe :) Robinson spunea cum se face de toti copiii au imaginatie si cand cresc mari se pierde (educatia o ucide si o ingradeste in niste norme universal acceptate ...) Imi doream sa schimb lumea ... Nu stiam exact cum sau in ce. Imi doream sa devin nemuritoare - dar asa cum sunt acum Michelangelo, Da Vinci, Einstein. Ei au schimbat lumea :) Si, totodata, ma gandeam ca daca nu se poate ... devin scafandru !!! :))) Vad sirene, descopar comori, dau de pesti colorati, ma duc prin grote submarine, gasesc nave sau inot cu balenele si delfinii. Doar atat :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Cand eram mica imi doream sa schimb lumea. Nu toata lumea, doar pe cei apropiati mie. Imi doream sa fie veseli, sa isi spuna cuvinte frumoase, sa se bucure de lucruri mici, sa nu aiba griji, sa fie relaxati, linistiti si mai ales imi doream sa nu planga sau sa se certe. Nu imi doresc sa schimb nimic din trecut, nici sa ma intalnesc cu pestisorul de aur care sa-mi indeplineasca aceasta dorinta. Pentru ca tot ce a fost m-a ajutat sa fiu cea de azi. M-a ajutat sa ascult, sa inteleg, sa cresc si sa fac ceva pentru ei si pentru mine. Povestea inimii mele a inceput sa devina realitate acum ceva ani si de atunci am capatat curajul sa fiu eroina in propria realitate, nu doar in poveste. Am inceput sa fac ceva pentru EI, aceia ce-mi sunt apropiati. Am inceput sa le dau speranta si ancore pe timp de furtuna. Si imi doresc sa fac asta mereu, cu inima deschisa.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce subiect de reflectie frumos!
    Ma uit cu drag la copilaria mea.Nu am avut dorinte neimplinite datorita parintilor mei.Daca as intalni pestisorul de aur sau pe zana cea buna le-as multumi.De fapt ii multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu pentru lumina si bucuria din viata mea.
    Am insa amintiri vis-a-vis de ganduri din copilarie care imi provoaca zambete.Aveam parul lung pe vremea aceea si ma gandeam eu ca la 30 de ani cand voi fi "batrana" il voi tunde scurt sigur pentru ca "batranelor" de 30 de ani nu le sta bine cu parul lung.Am 35 de ani si un par foarte lung si nu am de gand sa il tund in viitoarea perioada.:)
    Ma mai gandeam eu ca la 25 de ani o sa fiu casatorita si o sa am un copil.Bebe a venit la 33 de ani in viata mea ca un tavalug de bucurie si implinire intregindu-mi pe deplin bucuria.
    Viata asta e asa frumoasa daca stim sa o provind din unghiul bun!
    Si ca sa ne amintim de copilarie...
    http://www.youtube.com/watch?v=pXpBgHyfv5s&feature=related
    Sa fie lumina si bucurie in sufletele tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  4. Daca ar fi sa ma gandesc la mine, cand eram un copil credeam ca atunci cand voi fi mare, voi avea o cabana, pe malul marii, si tot timpul ar fi vara. Si in spatele cabanei, ar fi un lan de grau auriu, presarat cu maci rosii. Si as avea un stand unde sa vand carti si artizanat. Si totusi, as avea un trai decent si multe rochii albe si lungi, de in. Si in timpul liber as fi fost educatoare. Si as fi primit multe flori de 8 Martie. Si in weekend as fi fost medic. Si as fi descoperit un medicament care sa vindece orice boala... Si acum e iarna, e frig, e murdar, locuiesc intr-o camera de camin studentesc, port bocanci si geaca groasa, si strabat in fiecare zi orasul aglomerat, spre birou ... Dar am cei mai faini prieteni!Ei imi fac zilele calduroase, si gasesc leacuri la orice fel de probleme! :D Dar totusi, o cabana la mare, nu mi-ar displacea. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Exercitiu de interiorizare! draga Didi toata copilaria mi-am dorit sa raman un copil, fizic si psihic, si Doamne Doamne mi-a ascultat ruga! din plin ! incopilarirea fiintei mele as aduce-o zilnic in prin plan. As purta-o cu mine ca toti sa ma imi cunoasca povestea. Ruga mea in copilarie era asta: Doamne te rog sa nu ma faci niciodata mare :).de multe ori am fost confundata cu un copil, multi copii m-au rugat sa ma joc cu ei desi eu eram doar insotitor de alti copii. multe tanti de la ghisee mi-au sugerat sa vin cu parintii cand ajung acasa de la serviciu si eu le tot explicam ca eu sunt mare! am buletin :)) cam toti care ma cunosc cand ma revad imi spun Tot mica ai ramas! da Didi sunt mica fizic si in interiorul meu fiinta imi zice ca atunci cand suntem ca cei mici vom putea patrunde in imparatie! numele meu e Emi. unii imi zic Emica sau E mica!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce tema frumoasa de concurs! Si totusi cat de grea. :) As vrea sa pot spune ca stiam exact ce-mi doresc cand eram mica: sa ma fac doctor sau aviator sau... masina de cusut (:D cunosc eu pe cineva). Dar eram prea mica ca sa stiu cum se va numi meseria mea. Stiam doar ca imi place sa pictez, sa modelez in lut, sa mesteresc fel de fel de podoabe si hainute pentru papusi, dar mai ales sa ma joc "de-a casuta". Faceam din pietre planurile caselor sau chiar construiam casutele din bete, cutii si paturi, iar apoi imi invitam prietenii sa "locuiasca" in ele. Cand am crescut, pasiunile mele s-au transformat in handmade si arhitectura. Si uite asa mi s-au indeplinit visele din copilarie, chiar daca nu stiam prea bine atunci care sunt acestea. :D
    Imi mai doream mult sa calatoresc si incet, incet am realizat si visul acesta.

    Mai ramane sa ajung in Egipt (desi, cu varsta, nu mai sper sa fac eu o descoperire epocala), sa scriu o carte (am inceput una la 15 ani, dar la 16 am renuntat- deja mi s-a parut puerila) si inca vreo 50 de de dorinte (am facut o lista pe la 13-14 ani).

    Oricum, sunt un om norocos, mai inca vise de indeplinit. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. :) Si am uitat sa te invit sa participi si la concursul aniversar FoamBubbles. Una dintre pasiunile mele implineste 3 ani! Te astept cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  8. Diana, dragă, minunat concurs. :)

    Povestea mea este scrijelită pe o bancă din clasa a IIa. De mică am simţit răutatea(probabil mult prea exacerbată de mine) a celor din jur. Am trăit momente de bătaie de jos şi de râs arogant. Am cunoscut separarea făcută de popularitate şi îngâmfare...am fost un "martor" nefericit.

    Iar, draga mea, dacă aş putea să mă întâlnesc cu zâna cea bună, nu aş ruga-o să-mi şteargă aceste amintiri(m-au făcut mai puternică), ci aş implora-o să îi ajute pe viitorii copii şi "oameni mari". Mi-aş dori să exite o lume fără răutate, fără experienţe neplăcute, fără vise neîmplinite, fără batjocură şi, categoric, fără plâns şi durere. Să fie o lume în care să se poată trăi în armonie şi în dragoste. Să nu rămâi cu un gust amar atunci când te uiţi la semenii tăi.
    Mi-aş dori pentru ceilalţi şi pentru mine, pe scurt, iubire, pace şi multe zâmbete.

    RăspundețiȘtergere
  9. ....O camera mare, alba, cu un geam imens de sticla care sa dea in gradina cu iarba verde si multi copaci inflorieti, un sevalet in fata ferestrei, multe pensule si tuburi de culoare...

    RăspundețiȘtergere
  10. dupa ultimele minunatii din atelier imi contrafac si amintirile-poate ca-mi doream sa alerg desculta printr-un camp de margarete, papadii, maci, levantici....nu vreau in concurs, numai ziceam ce-mi fac colierele tale lanoase

    RăspundețiȘtergere
  11. Am crescut inconjurata de 2 parinti minunati, de 2 surori sensibile si frumoase si de 2 frati activi si inventivi. Eram un mic prunc inconjurat de oameni mari, lucruri mari si o lume mare. Tot ce imi ramanea de facut era sa analizez totul si sa ma maturizez un pic inainte de vreme. Am trecut rapid de etapa jocurilor cu papusile pe care preferam sa le privesc frumos expuse si ferite de praf in cutiile lor originale, si de schimbul de roluri dintre copii. Preferam sa joc un " Nu te supara frate! " sau chiar un "Scrabble", fiind fericita sa ii vad pe toti in jurul mesei.Asadar, am plecat spre "lumea celor mari, cu multe iluzii si dorinte"... pe care am ajuns sa le indeplinesc mai mult sau putin, incercand astfel sa imi satisfac propria dorinta de a proba, de a cunoaste, de a exersa. Am dorit sa ajung o "mare" pianista, sa cant in salile mari ale filarmonicilor, sa acompaniez placutul glas al sopranelor, insa dupa 8 ani de studiu intens al pianului, am renuntat, dorind sa incerc sa vad viata dintr-o alta perspectiva, cea a unui desenator, a unui arhitect in devenire. Intre timp, am descoperit ca pot considera o pasiune si placerea de a-i reprezenta pe ceilalti, de a fi un bun lider, asa ca am ajuns presedinta consiliului judetean al elevilor pe un mandat, acum insa cedand locul si ramanand in biroul executiv pentru a fi de ajutor prin experienta acumulata. Insa ceea ce a ramas inca neincercat, si probabil va ramane o enigma este curiozitatea de a avea o viata de magician. Am vazut multe numere de iluzionism, si asta mi-a creat mereu un mare gol in stomac. Nu vad in magie/iluzionism un act malefic, de rautate, ci doar ceva im plus pe care il poti face fata de ceilalti. Insa probabil in locul jobenului si al baghetei magice, voi incerca sa tin strans intre degete creionul , teul drept si imaginatie la nivel maxim pentru a reusi sa las in urma mea cladiri in fata carora macar pentru cateva secunde sa te opresti in fata lor. E prea mult ?

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu tin minte sa fi existat vreun moment in copilaria mea cand sa fi zis: "cand ma fac mare vreau sa fiu...". Mereu am fost schimbatoare, mereu m-am razgandit de 15 ori inainte sa fac un lucru, si mereu am avut o mie de pasiuni, care se evaporau dupa cateva luni de dragoste si interes profund. Singura constanta in tot timpul asta a fost iubirea mea de tot ce-i verde si are o floare cat de mica. Obsesia florilor mi-a adus pana si pedepse, intruchipate de o curea lata pe fundul meu de copila de 5 ani, pentru ca am pus "buruieni" in vaza de cristal a mamei primita de la tata ca si cadou de nunta, vaza pe care am spart-o pentru ca manutele mele mici nu puteau sa o tina cu destul de multa grija. Si nu lovitura de curea m-a durut cel mai tare, ci faptul ca florile mele pretioase au fost numite "buruieni". Dupa ce am crescut am aflat ca buruienile mele se numesc Cosmos. Ce nume glorios: tot universul inchis in 9 petale roz, dragostea mea, vaza mamei, cureaua si toate buruienile pamantului. De cand ma stiu mi-am umplut bratele de flori de camp in fiecare vara, casa mi-e gradina botanica, pervazul de orhidee salvate de la moarte din supermarketuri care dupa cateva saptamani de grija infloresc ca in padurea tropicala, sertarele mi-s pline de seminte, gandurile de planuri si sufletul de culori si miresme. In fix acest moment tastez cu coatele in aer pentru ca masa mi-e plina de plicuri cu seminte de legume pentru gradina de anul asta, si tocmai ce am vorbit cu bunica despre rasaduri si cand si cum se seamana varza. Asa ca asta e povestea mea, si dorinta mea cea dintai. Sa pot da timpul inapoi cu 20 de ani, sa-i spun mamei ca buruienile sunt intreg cosmosul, si apoi sa fi stiut peste inca 15 ani sa-mi aleg mai cu intelepciune scolile, si sa nu trec peste horticultura cu indiferenta. Florile sunt dragostea mea dintai si cea mai mare, de flori ma vad inconjurata toata viata, o floare as vrea sa fiu si numai flori visez. Sunt o fata verde, o samanta aruncata in cosmos.

    RăspundețiȘtergere